Technology Signus 1995, decizii înţelepte, investiţii corecte

Technology Signus 1995, decizii înţelepte, investiţii corecte

Istoria companiei Technology Signus 1995 s.r.l. începe (aşa cum se poate uşor deduce şi din denumirea sa) în anul 1995, astfel, în 2015 se împlinesc 20 de ani de la fondarea sa. Compania a început, iniţial, ca furnizor de soluţii IT în domeniul industrial, iar apoi a început să se implice în partea de prelucrări mecanice prin aşchiere.

 

Decizii înţelepte

Pe la mijlocul anilor 2000 compania producea repere pentru industria auto şi avea deja o experienţă onorabilă în acest sens. În anul 2010 compania a decis un amplu program de modernizare (pentru dimensiunile ei) care a inclus 5 echipamente noi – 3 strunguri şi 2 centre de prelucrare, toate CNC. După o analiză amănunţită a pieţei de maşini-unelte din România s-a ajuns în faţa a două decizii importante:

1. să se achiziţioneze maşini noi sau second-hand?

2. de la ce producător să se facă achiziţia?

 

Pentru prima întrebare răspunsul a fost relativ simplu – chiar dacă investiţia iniţială este mai mică, nesiguranţa în exploatare, lipsa oricărei garanţii de funcţionare şi costurile foarte mari ale pieselor de schimb (în cazul în care echipamentul nu se mai produce) au anulat din start orientarea spre echipamente second-hand.

 

Investiţii corecte

Odată ajuns la concluzia că o maşină-unealtă nouă îşi merită investiţia, a rămas decizia privind producătorul. S-a dorit ca achiziţia să se facă de la un producător care să fie bine reprezentat în România (pentru a putea oferi suport tehic rapid şi de calitate), iar acest lucru a restrâns mult aria posibilităţilor, în această categorie calificându-se doar câţiva producători. Această categorie era dominată de două grupuri de producători: cei asiatici (cu preponderenţă cei din Japonia) şi cei germani. Ajunşi în acest punct, decizia a fost luată plecând de la suportul pe care-l oferă toţi aceşti producători în România, şi am constatat că doar cei de la Deckel-Maho-Gildemeister (DMG) erau prezenţi în România cu propria organizaţie, iar toţi ceilalţi erau prezenţi prin diverşi dealeri sau agenţi. Aşa s-au achiziţionat 5 maşini-unelte DMG din familia ECOLINE: 3 strunguri CTX 310 V3 ECO şi 2 centre de prelucrare DMC 635V ECO.

Maşinile nu au dezamăgit şi, datorită respectării „ad litteram” a progra­mului de întreţinere recomandat de producător, s-a ajuns ca acum acestea să aibă între 7.000 şi 10.000 de ore de lucru fără probleme tehnice (ţinând seama că se lucrează cu ele permanent în 2 sau 3 schimburi).

Acest lucru a permis livrarea la timp şi în condiţii de calitate a pieselor către clienţii noştri, lucru care ne-a menţinut şi ne-a crescut imaginea foarte bună în faţa lor. Mai mult, disponibilitatea de peste 98% a maşinilor, ne-a permis să fim mult mai flexibili, lucru care a cântărit, de multe ori, decisiv în primirea de comenzi noi din partea clienţilor noştri, fiind, în plus, recomandaţi ca şi furnizori de încredere către clienţi noi.

 

Flexibilitate

Caracterul universal al maşinilor-unelte din dotare a permis abordarea unei game foarte variate de piese. Astfel, pentru industria auto se produc componente atât strunjite, cât şi frezate pentru clienţi din Germania, Italia, Marea-Britanie sau Franţa. Dintre aceste repere, unele intră în componenţa automobilelor (componente pentru suspensii), iar altele intră în componenţa liniilor de fabricaţie pentru diferite mărci auto.

Creşterea şi în acelaşi timp îmbunătăţirea capacităţii de frezare, a permis prelucrarea de piese din ce în ce mai complexe, ajungându-se la prelucrarea şi livrarea de matriţe pentru cauciuc, metal sau plastic, executate în condiţii de calitate extrem de ridicate. Caracterul flexibil al producţiei noastre, ne-a permis abordarea de piese din materiale mai puţin obişnuite - cum ar fi diferite tipuri de mase plastice, aliaje mai puţin uzuale din aluminiu sau aliaje speciale din oţel. De asemenea, versatilitatea maşinilor ne-a permis să abordăm o gamă mai largă de industrii. Astfel, am ajuns să lucrăm, pe lângă industria auto, şi pentru industria aeronautică, pentru cea energetică, pentru cea de matriţe sau pentru mecanica generală.

 

Seriozitate şi disciplină

Există o afinitate a managementului firmei pentru rigoarea şi mentalitatea germană. Toate relaţiile comerciale şi parteneriatele existente au la bază documente (contracte, diferite angajamente etc.), dar fundamentul principal este dat de seriozitate şi disciplină – iar acestea nu pot fi cuprinse pe hârtie, ci trebuie să le ai întipărite în minte pentru a le aplica în activitatea de zi cu zi. În aria aceasta de activitate nu există „tunuri” (un cuvânt care, din păcate, a ajuns un termen de argou în zilele noastre). Trebuie să munceşti zi de zi şi să te mulţumeşti cu un profit decent. Am înţeles că progresul se face cu paşi mici, dar cu determinarea de a merge tot timpul înainte.

În ciuda faptului că în România nimeni nu prea mai crede în ea, seriozitatea ne-a ajutat foarte mult în relaţiile cu clienţii şi partenerii noştri. Aceştia au avut din ce în ce mai multă încredere în noi, iar noi am încercat permanent să fim la înălţimea aşteptărilor lor şi să nu-i dezamăgim.

Spirala ascendentă a evoluţiei relaţiilor cu aceştia a condus, inerent, la oportunităţi de dezvoltare a companiei. Astfel, datorită creşterii volumului de comenzi peste capacitatea noastră de producţie, în ultimele luni ale anului 2013 s-au mai achiziţionat 2 echipamente: un strung DMG (CTX 310 V3 ECO dar din noua generaţie ECOLINE) şi un centru de prelucrare Mori Seiki (NVX5100 – tot din noua generaţie).

Planuri de dezvoltare a companiei există, dar dorim să rămânem ancoraţi în realitatea în care trăim, iar aceasta influenţează fără echivoc aceste planuri. Totdeauna etapele dezvoltării Technology Signus 1995 s.r.l. au avut două componente investiţionale: o direcţie a fost dată de maşinile-unelte, iar a doua direcţie de lucrurile complementare şi/sau adiacente procesului de prelucrare prin aşchiere (scule, dispozitive, dar şi investiţii în controlul şi asigurarea calităţii).

Încercăm permanent să ne vizualizăm poziţia într-o ierarhie a companiilor prelucrătoare prin aşchiere din România, iar funcţie de locul în care ne aflăm decidem strategia viitoare.

Pe moment credem că ne aflam într-un grup numeros unde concurenţa este acerbă. Deschiderea pieţei din România, dar şi evoluţiile economiilor externe, au dus la apariţia multor firme mici (ca a noastră), care au investit în câteva maşini-unelte cu comandă numerică. De aceea diferenţa o va face modul în care reuşeşti să te adaptezi la cerinţele pieţei, iar acest lucru depinde în mod direct de echipamentele pe care le utilizezi. Suntem multumiţi de colaborarea cu cei de la DMG MORI şi pentru anul acesta avem în plan achiziţionarea unui centru în 5 axe şi poate, într-o etapă ulterioară, a unui strung, dacă situaţia o va impune.

 

Resursa umană, esenţială

Echipa, care face ca toate cele de mai sus să devină posibile, este o echipă tânără şi motivată, iar punctul cel mai important este dat de mentalitate şi disciplină. Nu este uşor în România să găseşti oameni disciplinaţi şi care să fie deschişi în a-şi schimba sau modela gândirea spre un spirit cât mai novator cu putinţă. Resursa umană de calitate este poate problema cea mai mare cu care se confruntă companiile din România şi de aceea suntem mândri de echipa pe care o avem la Technology Signus 1995 s.r.l.

 

Ne străduim să rămânem o firmă foarte flexibilă şi capabilă să se adapteze tuturor cerinţelor pieţei. Aşa ne-am câştigat reputaţia şi dorim să păstrăm acest lucru şi pe mai departe.

Ne bucurăm şi în acelaşi timp ne onorează iniţiativa revistei „Tehnică şi Tehnologie”  de a populariza informaţii şi despre companiile mai mici din România.Vă mulţumim pentru acest lucru. 


Tudor Chiper este Director Tehnic Technology Signus 1995 s.r.l.


6909 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.