Epicor: piaţa ERP în 2013

Analiştii Epicor Software Corporation - lider global în furnizarea de soluţii software de business pentru organizaţiile din producţie, distribuţie, retail şi servicii - prevăd că 2013 va fi anul cloud computing-ului, al SaaS (Software as a Service), al aplicaţiilor mobile şi al soluţiilor de prelucrare a datelor.

 

,,În 2013, nu ne aşteptăm la tendinţe complet noi, ci mai degrabă la o extindere mai dinamică a celor existente. Una dintre ele este tehnologia cloud computing, care reuneşte un grup de susţinători în continuă creştere, în mediul de afaceri”, spune Hermann Stehlik, vicepreşedinte regional pentru Europa Centrală.

 

Recentul raport ,,Epicor. Sistem ERP adaptat la nevoi” a relevat că 14% dintre companii au în vedere să implementeze un sistem ERP în cloud. Deşi companiile încă pun valoare pe sistemele on-premise (50%), modelul cloud computing devine din ce în ce mai popular. ,,În cursul anului 2012, multe companii s-au familiarizat cu tehnologia şi cu beneficiile care pot fi obţinute din administrarea datelor lor cu ajutorul cloud computing. Noi anticipăm că 2013 va fi un an cu decizii reale de investiţii”, spune Emil Bobocea, Regional Sales Director.

 

Creşterea volumului datelor corporative este un alt factor care va schimba în curând structura cheltuielilor de IT dintr-o afacere. În acest domeniu, Epicor prevede o creştere a cererii pentru sisteme de prelucrare, de stocare a datelor şi de protecţie.

,,Numărul tot mai mare de date sensibile duce la o nevoie sporită de protecţie a acestora. Mai ales în cazul în care acestea sunt utilizate pentru a genera prognoze de piaţă sau sunt o parte importantă a strategiilor de afaceri ale companiilor.

 

Noi am analizat cerinţele în schimbare ale clienţilor şi, ca urmare, am îmbogăţit oferta noastră cu un sistem de restaurare a datelor - System Back-Up & Recovery. Acesta este rezultatul unei abordări cuprinzătoare a ofertei Epicor, care este focalizată pe furnizarea de soluţii ce îmbunătăţesc funcţionarea organizaţiilor”, adaugă Hermann Stehlik de la Epicor.

 

Potrivit previziunilor Gartner, în 2013 cele mai multe investiţii în IT vor fi realizate de către sectorul bancar şi industriile de fabricaţie. Mai mult decât atât, potrivit analiştilor, industria producătoare şi a resurselor naturale vor înregistra o creştere de 2,3% în 2013 şi vor atinge o valoare totală a investiţiei de 478 miliarde de dolari.

 

Rezultatele Raportului Epicor mai arată şi că societăţile de producţie acordă foarte multă atenţie – în ceea ce priveşte domeniul ERP – capabilităţilor de plată electronică, inclusiv semnăturii electronice (31%), adaptării la mediul de afaceri străin (de gestionare a diverse valute, reglementări - 30 %), precum şi lucrului cu sisteme ce folosesc dispozitive mobile (26%).

 

Despre Epicor Software Corporation

Epicor Software Corporation este un lider global, furnizor de soluţii software de business pentru industriile producătoare, distribuţie, retail şi servicii. Cu peste 40 de ani de experienţă în deservirea organizaţiilor din pieţele medii şi a diviziilor companiilor din clasamentul Global 100, Epicor are peste 20.000 de clienţi în peste 150 de ţări. 


3091 vizualizari

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.