Deschidere mondială pentru întreprinderile mici şi mijlocii în scopul consolidării creşterii economice a UE

14.11.2011 | T&T PLUS | T&T
Deschidere mondială pentru întreprinderile mici şi mijlocii în scopul consolidării creşterii economice a UE

Întreprinderile europene mici şi mijlocii (IMM-uri) ar trebui să beneficieze într-o mai mare măsură de pieţele emergente cu creştere rapidă, cum ar fi China, India, Rusia sau în regiuni precum Asia de Sud-Est şi America Latină.

Aceasta este problema esenţială pentru depăşirea crizei abordată în comunicarea Comisiei Europene „Întreprinderi mici într-o lume mare - un nou parteneriat pentru sprijinirea IMM-urilor în vederea valorificării oportunităţilor globale”. Numai 13 % din IMM-urile din UE sunt active la nivel internaţional în afara UE prin comerţ, investiţii sau alte forme de cooperare cu parteneri străini. Prin urmare, Comisia este în curs de a stabili o strategie mai coerentă şi mai eficientă a UE pentru sprijinirea IMM-urilor pe pieţele internaţionale. Aceasta s-ar putea realiza prin consolidarea serviciilor de sprijinire a întreprinderilor, îmbunătăţirea coordonării şi utilizării resurselor existente, inclusiv Reţeaua întreprinderilor europene. Astfel, IMM-urile au un acces mai bun la informaţii mai relevante şi asistenţă în eforturile lor de a pătrunde pe noi pieţe şi de a căuta partenerii locali potriviţi.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani (foto), comisar pentru industrie şi antreprenoriat, a declarat:„Pieţele importante din afara UE cu rate puternice de creştere reprezintă tot atâtea şanse semnificative pentru întreprinderile mici din UE. IMM-urile reprezintă principala putere economică a Europei. A le ajuta să-şi valorifice mai bine potenţialul pe scena internaţională reprezintă o prioritate clară pentru stimularea competitivităţii şi crearea de locuri de muncă”.

 

Context

IMM-urile se confruntă cu obstacole specifice la intrarea pe piaţa mondială, nu în ultimul rând legate de accesul la informaţii cu privire la piaţă, localizarea clienţilor potenţiali şi găsirea partenerilor adecvaţi. Ele se confruntă, de asemenea, cu aspecte mai complexe, precum conformarea la legislaţia străină, de exemplu la norme obligatorii de drept contractual, reglementări vamale, standarde şi reglementări tehnice, gestionarea transferului de tehnologie şi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală sau industrială. În ceea ce priveşte confruntarea cu astfel de probleme, IMM-urile sunt, în general, mai puţin bine echipate cu expertiză internă şi resurse financiare sau umane decât întreprinderile mari.

Cele 23 de milioane de IMM-uri ale Europei reprezintă două treimi din locurile de muncă în sectorul privat şi aproximativ 80 % din noile locuri de muncă în ultimii cinci ani au fost create de IMM-uri. Sectoare precum utilajele şi echipamentele sau produsele chimice din Brazilia sau cel energetic în India au permis deja întreprinderilor din UE să obţină rezultate semnificative şi ar putea fi date multe alte exemple. Pentru a netezi calea întreprinderilor, Europa trebuie să stimuleze procesul de internaţionalizare a acestora şi să ofere sprijinul necesar pentru IMM-uri la lansarea la nivel internaţional.

 

Această nouă strategie a UE stabileşte următoarele acţiuni:

- Consolidarea ofertei de servicii de sprijin existente asupra pieţelor prioritare;

- Îmbunătăţirea structurii de guvernanţă a Reţelei întreprinderilor europene pentru a permite o mai bună colaborare cu organizaţiile gazdă şi părţile interesate.

- Consolidarea coerenţei schemelor de sprijin la nivelul UE pentru a le spori impactul; în prezent, la nivel naţional, există peste 300 de programe de sprijin care se concentrează adesea doar asupra unei singure regiuni în creştere, în condiţiile în care, între timp, noi regiuni de creştere şi-au făcut apariţia.

- Promovarea reţelelor şi grupurilor pentru internaţionalizarea IMM-urilor;

- Organizarea colaborării paneuropene în pieţele prioritare pentru a valorifica la maximum fondurile publice cheltuite;

- Crearea unui portal unic virtual de informaţii pentru IMM-uri care doresc să facă afaceri dincolo de frontierele UE;

- O mai bună mobilizare a politicilor existente ale UE pentru a accelera creşterea internaţională a IMM-urilor europene.

 

Eforturile viitoare ar trebui să se concentreze asupra modului în care furnizorii de servicii existenţi pot coopera mai eficient, adesea peste frontierele naţionale, şi asupra modului în care se pot administra stimulente pentru realizarea acestui obiectiv. O „cartografiere” cuprinzătoare a ofertei europene de servicii de sprijin va constitui baza acestui proces. Toate instituţiile UE şi părţile interesate relevante din rândul IMM-urilor, în parteneriat, vor fi implicate în punerea în aplicare a acestei strategii şi ar trebui să adere la priorităţile şi principiile directoare stabilite în această comunicare atunci când plănuiesc noi activităţi de sprijinire a internaţionalizării IMM-urilor, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Statele membre sunt încurajate să adopte o abordare similară şi să lucreze în strânsă colaborare cu Comisia la întărirea mediului de sprijin pentru creşterea internaţională a IMM-urilor europene.

13870 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.