
Aboneaza-te la T&T
19. Stivex 2012 - premieră în piaţa de logistică din România
0 comentarii20. Pe 26-27 octombrie are loc cel mai mare eveniment de recrutare - Angajatori de TOP
21. Cea de-a doua ediţie a evenimentului Career Innovation Week s-a încheiat
Candidații care nu au putut ajunge în cele două zile ale evenimentului Angajatori de TOP, cei care locuiesc în alte orașe sau cei care se află în afara țării pot aplica pentru joburile deschise de companiile participante până la sfârșitul lunii apriliepe www.hipo.ro Pe portalul www.hipo.rocandidații pot afla mai multe informații despre cele 90 de companii participante, cele 3000 de oportunități de carieră și profilul căutat de angajatori pentru pozițiile deschise.
În cele 2 zile de târg peste 15 000 de profesioniști cu experiență, absolvenți, masteranzi și studenți au participat la cel mai mare târg de carieră din România, Angajatori de TOP. În cadrul evenimentului, candidații au aplicat pentru pozițiile oferite de angajatori și au discutat cu reprezentanți ai companiilor în cadrul celor 27 de workshopuri și 2 conferințe tematice.
La eveniment au participat peste 90 dintre cele mai active companii din industriile IT&C, outsourcing, consultanță, bancar, inginerie, bunuri de larg consum și retail, iar în această primavară departamentele cu cele mai multe poziții oferite de companiile participante la Angajatori de TOPau fost contabilitate, resurse umane, suport tehnic, IT, dezvoltare software, logistică, vânzări, relații cu clienții și inginerie. Pentru studenți și absolvenți în cadrul evenimentului au fost deschise 600 de poziții de internship și trainee în toate departamentele menționate. Pentru oportunitățile de carieră oferite de companiile participante, candidații pot aplica până la sfârșitul lunii aprilie pe www.hipo.ro
,,Au fost, ca la fiecare ediție "Angajatori de Top", două zile efervescente, în care am întâlnit foarte mulți tineri talentați, atât cu profil de IT, cât și economic sau de comunicare. Mă bucură faptul că majoritatea candidaților sunt vorbitori de limba engleză și mulți dintre ei sunt fluenți și în a doua limbă străină. Am cunoscut studenți pasionați de software sau hardware care au venit să afle ce tehnologii trebuie să aprofundeze până la finalul studiilor, astfel încât să aibă șanse cât mai mari de angajare în momentul absolvirii. Cu masteranzii și absolvenții am discutat în detaliu posturile cu profil junior pe care le avem în această perioadă și i-am încurajat să participe în continuare la cât mai multe workshopuri, conferințe și seminarii de carieră din care se pot informa despre companiile care îi atrag. Este foarte important ca, în momentul alegerii jobului potrivit, candidații să aibă cât mai multe informații privind mediul de lucru în companie, posibilitățile de dezvoltare personală și profesională, cultura companiei și valorile pe care aceasta le promovează. Vor fi astfel cu un pas mai aproape de certitudinea că jobul ales este într-adevăr jobul pe care și l-au imaginat. Felicitari "Catalyst" pentru încă o ediție de succes a celui mai mare eveniment de carieră din România!” a declarat Lavinia Protopopescu, EMEA Senior Recruitment Consultant, Oracle.
,,La Angajatori de TOP am întâlnit un număr foarte mare de candidați specializați în contabilitate, finanțe, marketing și vânzări. Foarte multe persoane cu experiență extracurriculară pe care îi vom contacta pentru programele de internship și trainee pe care le avem deschise în această perioadă. Pentru următoarea ediție Angajatori de TOP, le recomandăm tinerilor să fie mult mai hotărâți cu privire la cariera pe care și-o doresc să o urmeze” a declarat Tiberiu Borza, Recruitment Specialist, L’Oreal România.
,,Daca în trecut procentul studenților și proaspăt absolvenților era mare, anul acesta în cadrul evenimentului Angajatori de TOP am întâlnit foarte multe persoane cu experiență, iar dintre aceștia mulți își doreau ocuparea unui loc de muncă, nu doar prospectarea pieței. Apreciem și încurajăm initiațiva organizatorilor în ceea ce privește modalitatea de scanare a CV-ului” a declarat Codruța Lapadat, Coordonator Recrutare și Selecție, Tenaris Silcotub.
,,În fiecare an participăm la Angajatori de Top deoarece apreciem organizarea impecabilă și tehnicile inovative de a interacționa cu candidații, precum scannerul de CV-uri, prin care au încurajat aplicațiile online. La Coca-Cola HBC România desfășurăm anual programe pentru tineri talentați și cu potențial, iar prezența la Angajatori de Top a reprezentat și anul acesta o oportunitate de a descoperi și interacționa cu aplicanți de calitate pentru programul nostru de Management Trainee, lansat în cadrul acestei ediții de târg” a declarat Manuela Preoteasa, HR Services Manager, Coca-Cola HBC România.
Un concept inovator al aceastei ediții Angajatori de TOP a fost modalitatea în care vizitatorii au putut aplica CV-ul pentru pozițiile deschise de companiile participante. Cu un singur CV BarCODE candidații au aplicat la cele peste 3000 de oportunități de carieră. Pentru târgul de carieră Angajatori de TOP au fost descărcate de pe www.hipo.ro9.998 de CV BarCODE pe care ulterior candidații l-au printat într-un singur exemplar și au venit cu el la eveniment.
,,Ne bucurăm pentru succesul inovației CV BarCODE și pentru feedback-ul pozitiv primit din partea companiilor participante. Următoarea ediție
a târgului de carieră Angajatori de TOP va avea loc în luna octombrie 2012. Mai multe informații vor fi disponibile pe www.hipo.ro” a declarat
Adrian Stănescu, Project Manager Angajatori de TOP.
Angajatori de TOP este organizat de Catalyst Solutions, companie specializată în dezvoltarea de soluții pentru recrutarea de tinere talente cu potențial și dorința de a-și dezvolta o carieră într-o companie de top. Catalyst Solutions susține companiile în construirea unui brand de angajator puternic pentru candidați talentați care să contribuie la creșterea organizațiilor lor. Printre soluțiile aplicate pentru identificarea și selecția tinerilor cu potențial se numără: proiectul „Top Talents România”, publicațiile anuale „Ghidul Angajatorilor” și portalul de carieră www.hipo.ro.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.