
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
În zilele de 11 şi 12 februarie 2014, Biroul Comercial al Ambasadei Franţei la Bucuresti – UBI France, a organizat la Bucureşti, Hotel Marriott, un forum de afaceri dedicat colaborării între Franţa şi Europa de Sud Est, în diferite sectoare de activitate.
La deschiderea forumului a participat Primul Ministru al României – Domnul Victor Ponta, care în cuvântul său a exprimat sprijinul Guvernului pentru mediul de afaceri, inclusiv sectorul auto.
ACAROM a sprijinit organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment pe domeniul auto, pe parcursul celor două zile fiind organizate întâlniri bilaterale cu furnizori auto, la care au fost invitate să participe firmele membre interesate. În urma acestor întâlniri au fost identificate noi oportunităţi de afaceri ce urmează a fi dezvoltate în perioada următoare.
În cadrul Forumului, în data de 12 februarie, ACAROM a organizat un seminar dedicat sectorului auto, în deschiderea căruia domnul Constantin STROE a prezentat evoluţiile la zi şi tendinţele sectorului auto. De asemenea, reprezentanţii DACIA, Valeo, GEFCO, MGI Coutier, au prezentat evoluţia companiilor, precum şi oportunităţi pentru colaborarea cu furnizorii de componente auto locali,
ACAROM va continua să organizeze şi să sprijine acest gen de evenimente, care oferă oportunităţi de afaceri şi imagine pentru firmele membre şi pentru asociaţie.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.