Dezvoltarea de business şi provocările în a susţine cu forţă de muncă planurile companiilor

07.10.2015 | T&T PLUS | Leonard Rizoiu
Dezvoltarea de business şi provocările în a susţine cu forţă de muncă planurile companiilor

În perspectiva ideii importanţei şi rolului strategic al Managerului de Resurse Umane, care într-un business sănătos şi sus tenabil este la masa la care se iau decizii, compania este „pe val” şi preconizează o creştere economică, asta se traduce, de cele mai multe ori, prin suplimentarea forţei de muncă.

O veste bună, nu-i aşa?

Scenariul este cunoscut de mai toți oamenii de resurse umane din organizații care se dezvoltă, care câștigă cotă de piață și care, dacă vorbim despre multinaționale, își cresc volumele de producție și tot aduc noi proiecte la fabricile și sucursalele din România.

Unul dintre subiectele ce ține agenda oamenilor de HR este forța de muncă necesară susținerii dezvoltării business-ului, în traducere liberă, recrutarea de oameni! Dar, mai toate organizațiile au ca principală problemă găsirea unor oameni specializați, cu anumite competențe tehnice și/ sau abilități personale. Strategiile și canalele de Recrutare au fost uzitate la maxim și, în funcție de cui ne adresăm, s-au dezvoltat noi canale de Recrutare (social media).

Soluţii de atragere a forţei de muncă

Sunt companii care aduc muncitorii cu autobuzele de la peste 50 – 60 km, altele care oferă relocare pentru oamenii care vin; sunt companii care se gândesc la tinerii absolvenți și care oferă stagii de practică, iar cei care doresc să rămână urmează a fi angajați; sunt companii care atrag forța de muncă prin pachete de beneficii foarte bune; sunt companii care oferă calificare la locul de muncă și companii care, prin diferite politici de resurse umane, creionează un parcurs profesional pentru toate categoriile de personal.

De asemenea, există și companii și proiecte în stand-by, datorită faptului că nu se găsesc specialiști la nivel de operatori de producție pentru a demara proiectele. Aud des: ,,dacă îmi aduci 50 de oameni buni, pe toți îi angajez”, sau ,,nu caut oameni calificați, îi calific eu la locul de muncă, vreau oameni dornici să învețe și să muncească”.

Şomajul şi mentalităţi care trebuie schimbate urgent

Paradoxul este că avem șomaj. Paradoxul este că în orașele unde aud acești manageri de resurse umane sunt și oameni care nu muncesc și care bene ficiază de ajutoare sociale din partea statului.

Sunt generații de elevi din mediul preuniversitar care nu continuă studiile în mediul universitar, dar care nici nu vor să meargă la una dintre aceste fabrici să muncească.

Rata șomajului înregistrat la sfârșitul lunii iulie 2015 este de 4.99%. Numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în luna iulie 2015, era de 451.168 de persoane, în creștere cu 4.465 persoane față de luna precedentă.

Ponderea cea mai mare în totalul șomerilor o reprezintă cei neindemnizați, 81,38%, respectiv 367.150 de persoane. Numărul șomerilor indemnizați în luna iulie 2015 a fost de 84.018 de persoane.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului au fost atinse în județele: Teleorman (11,52%),

Vaslui (10,67 %), Mehedinți (9,51%), Galați (9,48%), Buzău(9,36%), Dolj (8,87%). Județul Timiș a înregistrat cel mai mic nivel al ratei șomajului din luna iulie 2015, 1,38% (Datele statistice sunt furnizate de pe site-ul ANOFM).

Soluţii „de avarie”, dar care ar putea fi soluţionate de alte programe de pregătire

Paradoxal este faptul că multe fabrici și mulți agenți economici și-au exprimat interesul de a se implica în formarea tinerilor, dar au primit refuzuri, atât din partea școlilor cât și din partea tinerilor.

De asemenea, trebuie să observăm că inflexibilitatea la relocare, așteptările salariale nerealiste, diferența dintre noțiunile predate și cele folosite în mediul economic, uneori chiar lipsa de principii și valori, duc la eforturi mari din partea organizațiilor de a importa forță de muncă de la distanțe considerabile. Uneori se pune chiar problema de a importa forță de muncă de peste granițele țării.

Susțin cu tărie dezvoltarea unor parteneriate publice – private pentru dezvoltarea capitalului uman, pentru dezvoltarea unor competențe tehnice necesare mediului economic și pentru alinierea unui plan de învățământ, ce ne vor furniza specialiști în meseriile necesare dezvoltării unui mediu economic sănătos și sustenabil.

Este momentul în care, noi toți cei care reprezentăm populația activă să punem umărul la dezvoltarea economică, la crearea de noi oportunități și la consolidarea unui sistem bazat pe competențe. Nu de puține ori ni s-a recunoscut valoarea atât pe plan european, dar și internațional al randamentului operațional (indicator folosit în managementul performanței operaționale) al forței de muncă pregătită și productivă. Mult succes!


LEONARD RIZOIU este Managing Director leoHR


2225 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.