
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Tehnologia de ghidare avansată a ghidajelor liniare Thomson Super Smart Ball Bushing® oferă o capacitate portantă de şase ori mai mare sau o lungime de funcţionare de 216 ori mai mare decât a ghidajelor liniare convenţionale. Ca rezultat, OEM-urile (Original Equipment Manufacturer) afirmă că ghidajele Super Smart Ball Bushing pot diminua la minimum durata de staţionare a maşinii şi pot reduce costurile prin utilizarea unor ghidaje mai mici, mai sigure în funcţionare şi mai puţin scumpe.
,,Ghidajele Super Smart Ball Bushing reprezintă ceva deosebit în tehnologia deplasării liniare, având caracteristici şi posibilităţi incomparabile faţă de tehnologia liniară convenţională,” afirmă Al Ng, Director Tehnologii - Linear Bearings & Guides. „De exemplu, acestea pot fi dotate cu plăci de reazem universale, care acceptă erorile de aliniere ale găurilor carcasei şi deformarea arborelui şi ajută la încărcarea uniformă a bilelor pe întreaga lungime a plăcii de reazem, optimizând distribuţia eforturilor între pistele bilelor. Acest fapt maximizează durabilitatea ghidajelor şi elimină necesitatea corectării ghidajelor liniare, obişnuită în cazul ghidajelor convenţionale”.
Ghidajele liniare Super Smart Ball Bushing au coeficienţi de frecare foarte mici, de ordinul a 0,001, pentru operaţii foarte fine şi oferă o comportare sigură la viteze staţionare de până la 3m/s şi acceleraţii de până la 150 m/s2. Ştergătoare integrale menţin elementele contaminante în afară, iar lubrifiantul înăuntru, ceea ce conduce la maximizarea duratei de viaţă a ghidajului. În plus, combinând ghidajele Super Smart Ball Bushing cu arborii Thomson 60 Case LinearRace® se îmbunătăţeşte durabilitatea arborelui cu un factor de cinci, în comparaţie cu utilizarea arborilor convenţionali şi a ghidajelor Super Ball Bushing®.
„Suplimentar faţă de beneficiile evidente, precum capacitatea portantă şi lungimea de funcţionare superioare, utilizarea unei tehnologii inovative poate avea un impact deosebit asupra costurilor totale, prin posibilitatea utilizării de către constructorul maşinii a unor motoare de acţionare, a unor curele, a unor roţi dinţate şi a unor şuruburi cu bile mai mici şi mai ieftine decât ar fi posibil pentru OEM-urile care utilizează bucşe netede, cu coeficient de frecare mare,” explică Ng.
Thomson oferă numeroase posibilităţi pentru a ajuta constructorii de maşini să utilizeze ghidajele liniare şi arborii optimi pentru o anumită aplicaţie dată, incluzând un ghid de alegere a produselor de tipul ghidaje liniare şi modele 3D interactive şi, de asemenea, un ghid de alegere şi un instrument de configurare pentru produse de tip arbori LinearRace.
(http://news.thomasnet.com)
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.