Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
MIDEST, expoziția internațională care cuprinde întregul spectru de cunoștințe din domeniul subcontractării industriale,a avut loc între 17 și 20 noiembrie, la Centrul de expoziții Paris Nord Villepinte;anul acesta însă, a însemnat mult mai mult decât afaceri. A fost o expoziție încărcată cu emoție, ca urmare a atacurilor înfiorătoare și a consecințelor acestora, care au îndoliat Parisul în weekendul care a precedat deschiderea. Cu toții au resimțit suferința, vizitatori și expozanți, dar, în același timp, curajul neînfrânt al tuturor celor prezenți se reflectă în cifrele care indică numărul participanților. Acest număr este publicat, ca întotdeauna, aici, în comunicatul de presă final.
Dintre cei 1.603 expozanți care și-au făcut rezervări, aproximativ cincizeci, dintre care în jur de patruzeci de expozanți internaționali nu și-au ocupat standurile. Atitudinea precaută adoptată de guvernele sau de conducerea acestora a fost de înțeles. În ce privește vizitatorii, numărul acestora a scăzut cu 17%. Deși această scădere este, desigur, semnificativă, feedbackul inițial sugerează faptul că nu a fost atât de gravă cum ar părea la prima vedere, ținând seama de profilul de înaltă calitate al clienților.
Expozanți și vizitatori din întreaga lume
În acest an, expozanții MIDEST au venit din 39 de țări.
Deși Franța rămâne țara cel mai bine reprezentată, cu peste 62% dintre expozanți,expoziția a avut o prezență internațională puternică, participând 572 de companii active în toate sectoarele majore ale subcontractării industriale.
34.070 de profesioniști din 68de țări, urmărind proiecte specifice, au luat parte la eveniment, iar 15%dintre aceștia au venit din afara Franței.
Un program de conferință cu totul nou, încununat de succes
Pentru prima dată în acest an, reflectând hotărârea de a le oferi profesioniștilor avantajele unei experiențe concrete, MIDESTa elaborat un program intens de conferințe, care a vizat teme de o importanță esențială pentru industrie. A fost un început încurajator, iar cele douăsprezece prelegeri susținute au atras o mare audiență.
Evenimente care fac diferența
Pentru a consolida și concretiza temele abordate prin acest program de conferințe, MIDEST a creat, de asemenea, din nou pentru prima oară, patru puncte de informare tematice. Printre altele, acestea le-au permis profesioniștilor să se proiecteze într-o lume virtuală și să se joace cu roboți (Industria viitorului), să se scaneze, având ocazia să câștige o statuetă color reprezentându-i pe ei (Additive Manufacturing – prelucrare cumulativă),să susțină teste de abilități profesionale și să consulte oferte de muncă (Loc de muncă /Formare)sau să voteze câștigătorii premiilor alese de public (Premii de subcontractare industrială).
Ziua de miercuri a fost dedicată provocării majore în materie de ocupare a forței de muncă și formare, permițându-le producătorilor să intre în contact cu tineri în curs de formare profesională.
Această zi specială a fost organizată împreună cu Fabriquedel’Industrieși a implicat participarea a numeroși parteneri. Au avut loc câteva evenimente pe parcursul zilei, inclusiv câteva întâlniri rapide („speed meetings”), cu ocazia cărora copreședintele Fabriquedel’Industrie,LouisGallois,a participat în persoană. Au avut loc și întâlniri între tineri.
Printre celelalte evenimente oferite atât vizitatorilor, cât și expozanților, Premiile de subcontractare industrială au pus în evidență lucrări excepționale, iar întâlnirile de afaceri b2fair – Business to Fairs® au asigurat un forum pentru subcontractanți și/sau clienți în căutare de parteneriate într-un anumit sector, pe o anumită piață sau într-o anumită regiune geografică.
MIDEST traversează lumea
MIDEST2015,care s-a desfășurat concomitent cu TOLEXPO, expoziția internațională de echipamente pentru fabricarea plăcilor de metal, a cilindrilor, a tuburilor și a profilurilor, a constituit de asemenea un prilej pentru prezentarea celei de-a 5-a ediții a MIDEST MAROC.Acest important eveniment industrial va avea loc la Casablanca, între 9 și 12 decembrie și va cuprinde șase sectoare principale:mașini-unelte, subcontractare, mase plastice, servicii, electronice și plăci de metal.
MIDEST2015a constituit de asemenea cadrul principal pentru lansarea oficială a MIDEST India,care se va desfășura pentru prima dată, între 8 și 11 iulie 2016, în New Delhi.
Cu ocazia expoziției, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și Reed Exposition France au semnat un acord de reciprocitate care va permite deschiderea unor noi oportunități prin intermediul evenimentelor acestui grup și consolidarea legăturilor economice dintre sectorul privat din Franța și rețelele globale ale ONUDI, în special rețeaua de subcontractare și schimb de parteneriate (SPX), birourile de promovare a investițiilor și a tehnologiei (ITPO) și rețeaua de agenții pentru promovarea investițiilor. Prin urmare, în cadrul MIDEST au avut loc schimburi de acorduri de subcontractare între rețeaua ONUDI (Senegal,Camerun,Kuwait) și 15 companii din Camerun, coordonate de Cameroon SPX,cu sprijinul ONUDI.
Următoarea ediție a MIDEST și MAINTENANCE EXPO se va desfășura între 6 și 9 decembrie 2016.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.