
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Sculele eficiente pentru prelucrarea oţelului inoxidabil joacă un rol din ce în ce mai important în domeniul construcţiilor metalice. Noul polizor de suduri în colţ UKC 3-R este noul membru al gamei SUHNER de scule speciale destinate polizării oţelului inoxidabil.
Aplicaţii
Aplicaţiile ideale ale noului polizor de suduri în colţ UKC 3-R includ prelucrarea sudurilor în colţ greu accesibile – o zonă cu probleme frecvent întâlnită, de exemplu, la rezervoare şi balustrade. Împreună cu discurile de polizare pe care, de asemenea, SUHNER le furnizează, acest polizor poate obţine rezultate excelente la polizare.
Parametrii de lucru
Puterea nominală de intrare este de 500 W. Gama de viteze este de 1400-3300 rpm. Reductorul cu două trepte oferă un moment de torsiune a arborelui de 1 Nm la puterea nominală. Acest cuplu ridicat este suficient pentru asigurarea unei acţionări optime şi pentru discurile de polizare moderne, de înaltă performanţă. Polizorul de suduri în colţ cântăreşte doar 1,8 kg, fiind, de asemenea, uşor de manevrat.
Structura motorului
Noul polizor de suduri în colţ UKC 3-R se bazează pe motorul încercat de 500 W din seria C. Acest motor se utilizează deja la alte maşini speciale pentru prelucrarea oţelului inoxidabil. Se caracterizează printr-o densitate de putere ridicată într-un volum mic. Bobina statorului este protejată de un strat izolator suplimentar împotriva prafului rezultat prin polizare. Această izolaţie suplimentară împiedică deteriorarea motorului şi prelungeşte durata de viaţă a sculei. Sistemul de monitorizare termică a motorului, care este integrat în componentele electronice digitale, protejează motorul împotriva supraîncălzirii.
Cap unghiular cu prelungitor lung
Pentru o greutate cât mai mică şi o manevrabilitate optimizată ale sculei s-a proiectat un cap unghiular cu prelungitor lung. Acest prelungitor lung este realizat din aluminiu turnat sub presiune. Carcasa asigură cea mai mare rezistenţă posibilă la o greutate redusă. Raportul de reducere se obţine cu ajutorul angrenajelor în două trepte. Prima treaptă de reducere este o pereche de angrenaje elicoidale paralele, care asigură funcţionarea fără probleme, cu emisie de zgomot redusă. A doua treaptă este un sistem de dantură palloidă. Lubrifierea optimă a celor două trepte ale reductorului diminuează căldura din prelungitor chiar şi în cazul utilizării neîntrerupte.
Carcasa asigură o protecţie sigură a utilizatorului faţă de discul abraziv în rotaţie. Datorită dispozitivului de blocare a arborelui de acţionare, discurile de polizare pot fi schimbate în regim de siguranţă şi simplu, în cel mai scurt timp.
Componente electronice digitale
Componentele electronice digitale asigură funcţiile de comandă şi de monitorizare a motorului. Printre aceste funcţii se numără:
Cu aceste funcţii, utilizatorul poate configura în mod optim sculele pentru polizare.Blocarea la repornire protejează utilizatorii împotriva pornirii accidentale după o pană de curent.
Siguranţă în utilizare
La realizarea polizorului de suduri în colţ, SUHNER a acordat o mare importanţă siguranţei în utilizare. Scula oferă utilizatorului un grad ridicat de siguranţă, conform listei de mai jos:
Rezumat
Acolo unde polizoarele convenţionale îşi depăşesc limitele, noul polizor pentru suduri în colţ de la SUHNER obţine rezultate superioare, graţie designului său ergonomic de înaltă performanţă.
SUHNER furnizează şi alte produse speciale pentru prelucrarea componentelor inoxidabile, precum polizoare unghiulare, polizoare drepte şi polizoare cu bandă, cu motoare similare cu cele ale noului polizor de suduri în colţ UKC 3-R şi discurile de polizare corespunzătoare.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.