
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Ingersoll Rand, producătorul american specializat de peste 100 de ani în echipamente pentru aer comprimat, şi-a făcut un obiectiv continuu din introducerea unor inovaţii în domeniu. Prezentăm mai jos câteva inovaţii din domeniul Compresoarelor de Aer, respectiv al Sculelor Pneumatice.
Tehnologia motorului HPM®, HYBRID
PERMANENT MAGNET®, patent Ingersoll Rand Lansat pe piaţă pentru compresoarele cu turaţie variabilă, NIRVANA, în gama 37-225 kW, motorul HPM® de la Ingersoll Rand este lider la eficienţă şi fiabilitate.
Ce aduce în plus Motorul Hybrid Permanent Magnet (HPM®) pentru client?
Tehnologia HPM® combină fiabiliatea în funcţionare a magneţilor permanenţi de pe rotor cu puterea înfăşurării statorului, ducând la simplificarea motorului, din punct de vedere constructiv: acesta este mai uşor cu cca 33% la aceeaşi putere decât un motor cu inducţie tradiţional. Acest lucru permite ca acest motor să poată fi ataşat direct în grupul de compresie fără a mai fi necesare lagăre cu rulmenţi. Se elimină astfel costurile cu energia şi mentenanţa care ar apărea inerent, datorită fricţiunii.
Porniri şi opriri nelimitate
Tehnologia HPM® are abilitatea de a opri şi porni cu o frecvenţă atât de mare pe cât dictează cererea din sistem. Astfel, în comparaţie cu un motor tradiţional, HPM® se poate opri şi porni la infinit fără a se defecta. Acest lucru înseamnă economie de energie prin oprirea motorului ori de câte ori consumul de aer scade sub limita minimă de funcţionare cu un consum specific performant.
Întrefierul mărit
Datorită acestei inovaţii, motorul HPM® este capabil să lucreze în condiţii de temperaturi mari de până la 46oC fără neplăcerile cauzate de opriri repetate. Faţă de motoarele standard, HPM® are coeficientul de service de 1,25, ceea ce măreşte durata de viaţă a motorului.
Programul de garanţie extinsă UltraCare
Pentru ca sistemele să funcţioneze cu eficienţă maximă, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, Ingersoll Rand a proiectat UltraCare, un program de întreţinere polivalent, pe cinci ani, pentru compresoarele rotative şi centrifuge şi pentru uscătoarele de aer. O taxă fixă acoperă toate costurile. Nu există costuri suplimentare ascunse.
Scule pneumatice
În domeniul Sculelor pneumatice, Ingersoll Rand este, de asemenea, în fruntea inovatorilor - începând cu inventarea maşinilor de înşurubat cu impact (1934) şi ajungând la noua serie de polizoare unghiulare pentru aplicaţii industriale grele, ce încorporează tehnologii unice.
Vibraţii minime - cuplu mare
Noul polizor unghiular G3A de la Ingersoll Rand este echipat standard cu un rulment cu autoechilibrare, precum şi un mâner opţional lateral unic. Împreună, acestea reduc de o parte şi de alta vibraţiile în braţul operatorului şi prelungesc durata de viaţă a discurilor abrazive. Nivelul de vibraţii este redus la 0,9m/s2, ceea ce se situează sub noua cerinţă max. conform CE pentru expunere operator.
Aceste polizoare sunt proiectate special pentru industrii ca: şantiere navale, căi ferate, turnătorii, prelucrarea instalaţiilor petrochimice, etc. De exemplu, pentru polizorul unghiular de 125mm, vibraţia pe mâner este redusă cu 93%, iar pe corp cu 40%.
Sistemul de auto-echilibrare
Sistemul este format din bile de rulare şi mase în dezechilibru, care în permanenţă contrabalansează efectele inerţiale ale polizorului şi repoziţionează centrul de greutate pe centrul geometric al corpului. Auto-echilibrorul contracarează orice dezechilibru ce ar apărea pe tot lanţul cinematic începând de la motor şi până la discul abraziv. Acest sistem este eficient chiar de la începutul polizării şi continuă până când polizorul s-a oprit.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.