Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Testarea, calibrarea şi validarea echipamentelor de sudare cu arc electric a devenit un topic extrem de discutat în piaţă, odată cu introducerea standardului DIN EN 1090. Din acest motiv, îmi propun ca în prezentul articol să clarific, pe cât se poate, atât acest aspect, cât şi necesitatea practică pentru care aceste verificări periodice sunt foarte importante.
Testarea, calibrarea şi validarea echipamentelor de sudare cu arc electric sunt operaţiuni care se realizează periodic, la 6, 12 sau 24 de luni, în funcţie de recomandările producătorului, de numărul de schimburi în care lucrează echipamentul, de vechimea acestuia sau de felul în care el se comportă în timp (de amplitudinea erorilor de la ultima testare). De asemenea, aceste operaţiuni sunt obligatorii după fiecare intervenţie de service efectuată asupra unui echipament de sudare.
Însă, pentru început, haideţi să cunoaştem care sunt standardele care stau la baza acestor operaţiuni şi ce înseamnă calibrarea şi validarea echipamentelor de sudare cu arc electric:
Dar să vedem ce înseamnă fiecare din termeni:
La compararea rezultatului valorii afişate cu valoarea reală, eroarea de măsurare nu trebuie să depăşească un anumit procent, definit în funcţie de tipul de echipament (manual sau automat) sau de precizia cerută de aplicaţia în sine.
Validarea/calibrarea se realizează pentru a determina această eroare, iar operaţia de măsurare este o parte integrantă a acestui proces.
După cum se poate înţelege din cele menţionate până acum, deşi multe persoane de decizie din firme consider că aceste operaţii pot fi realizate de inginerii sudori şi/sau de către electricienii existenţi în fabrică sau de către diverse firme care se ocupă cu repararea de echipamente de sudare, acest lucru este cum nu se poate mai fals, deoarece aceste persoane şi/sau firme nu reuşesc să se descurce în mod real cu aceste operaţii din următoarele două motive: aceste operaţii sunt în afara ariei lor de cunoştinţe şi nu dispun de echipamentele dedicate pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proces de validare/calibrare.
În cele ce urmează, voi detalia şi voi exemplifica cele două motive menţionate mai sus, astfel încât să se poată vedea faptul că nu orice persoană/firmă poate efectua aceste operaţiuni:
În primul rând, persoanele care fac aceste operaţii periodice trebuie să cunoască bine toate standardele, să fie familiarizate cu echipamentele de sudare şi să poată să emită pentru fiecare maşină calibrată un certificat care să prezinte, conform cerinţelor standardelor, valorile reale, cele afişate şi eroarea calculată în fiecare caz.
Crearea unui astfel de certificat se poate face de către producătorii de echipamente de sudare, de către producătorii de echipamente de calibrare şi de validare sau de către utilizatorul de echipamente de sudare, cu condiţia ca utilizatorul să cunoască foarte bine standardele şi să fie capabil să realizeze acest certificat în conformitate cu specificaţiile standardelor.
Certificatul de calibrare/validare trebuie creat pentru o bună documentare, în conformitate cu cerinţele standardelor. El trebuie să conţină, în mod obligatoriu, de numirea şi tipul echipamentului de sudare, precum şi numărul de serie al echipamentului testat. Acest certificat trebuie să fie păstrat cel puţin până la efectuarea următoarei operaţii de calibrare/validare. De asemenea, pe echipament trebuie să se ataşeze şi o etichetă pe care se vor înscrie luna şi anul în care se va efectua următoarea operaţie de calibrare/validare, precum şi datele de identificare ale echipamentului testat.
În cazul în care limitele admisibile ale erorilor sunt depăşite, operatorul care utilizează maşina va fi informat în mod corespunzător.
În acest fel, nu mai este suficient, aşa cum se credea, ca un electrician să pună clampmetrul (cleşti wattmetrici) pe cablul de sudură şi să verifice valoarea curentului în timpul operaţiei de sudare, iar mai apoi să se emită un document prin care să se menţioneze că echipamentul a fost calibrat şi să se lipească pe el o etichetă cu data de calibrare şi cu următoarea dată recomandată pentru calibrare.
FOTO 1. Tahometru digital cu adaptor special pentru măsurarea vitezei de avans a sârmei în cadrul aplicaţiilor de sudare
În al doilea rând, standardele prevăd testarea, calibrarea şi validarea valorilor afişate pentru curent, tensiune şi viteza de avans a sârmei, din acest motiv este nevoie de două echipamente specializate, şi anume:
FOTO 2. Echipament compact universal pentru calibrarea/validarea echipamentelor de sudare cu arc electric
Măsurătorile realizate cu aceste echipamente trebuie să fie conforme cu normele IEC 60974, EN 50504, EN 729-2, EN-ISO 17662, DIN EN ISO 9001/9002, DIN EN 1090, DIN ISO 383-2, DVS 0714 şi DVS 3009.
În încheiere, voi enumera câteva sfaturi şi recomandări care să vă ajute în alegerea furnizorilor de servicii de calibrare/validare:
Încep prin a menţiona faptul că deţinerea de către firmele prestatoare de servicii de calibrare/validare a echipamentelor menţionate mai sus este foarte importantă. Deşi multe astfel de firme încearcă să-şi convingă clienti despre faptul că aceste operaţiuni se pot realiza utilizând simple dispozitive de măsurare, precum:
Nu în ultimul rând, este foarte important ca firmele prestatoare de astfel de servicii să deţină echipamente de testare şi de calibrare compacte portabile, pentru a se putea deplasa uşor la utilizatorii finali, în acest fel costurile totale fiind mult mai mici decât în cazul în care ar fi necesar ca utilizatorii finali să trimită echipamente mari şi grele la sediul prestatorilor de servicii.
Sorin Udrea este General Manager Laser Technology Soluţii Globale Srl
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.