POLIFEST 2015, ediţia a IV-a

31.03.2015 | RESURSE UMANE | T&T
 POLIFEST 2015, ediţia a IV-a

Universitatea POLITEHNICĂ din București organizează, în perioada 6-8 aprilie 2015, a IV-a ediție a POLIFEST – eveniment ce se dorește să devină o referință – un, brand" recunoscut al universității, la nivel național și internațional. Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 6 aprilie, ora 10:00, la Rectoratul UPB, în Amfiteatrul AN 010 -, Radu Voinea”.

POLIFEST reprezintă un altfel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție, un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.

Încă de la primele ediții ale manifestării, POLIFEST s-a dovedit a fi cel mai mare eveniment de acest gen din România, fiind prezente toate părțile interesate de procesul educativ-formativ din universitate: liceeni, studenți, părinți, personal didactic, firme mari, mici și mijlocii, autorități centrale și locale, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați în țara noastră. Evenimentul se dorește a fi dedicat atât colaborării dintre mediul academic și cel socio-economic, cât și cel mai mare târg de prezentare a ofertei educaționale a unei universități.

Evenimentul își propune să continue o frumoasă tradiție a colaborării dintre Universitatea POLITEHNICĂ din București și mediul socio-economic din România, prin angajatorii săi de top. Având la bază prestigiul universității și oferta educațională diversă, demonstrate prin competențele absolvenților, în acord cu cerințele pieței muncii actuale, se dorește ca și prin intermediul acestui eveniment să se faciliteze legătura dintre studenții universității și mediul socio-economic, în scopul unei inserții cât mai adecvate a acestora pe piața muncii.

Pe toată durata manifestărilor, facultățile din cadrul UPB vor participa, cu standuri proprii, la, Ziua porților deschise”, ceea ce implică atât vizite în laboratoare sau amfiteatre pentru o cunoaștere cât mai bună a ofertei de studii și a perspectivelor de carieră, precum și posibilitatea, pentru elevii de liceu doritori, de participa la unele cursuri, pentru o zi, în cadrul secțiunii, Student pentru o zi”.


8803 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.