Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Ediţia a-III-a, Sibiu,
România, 7-8 noiembrie 2013
Cea de-a III-a Conferinţă Internaţională de Procesare a Polimerilor (The 3rd International Polymer Processing Conference- IPPC 2013) a avut loc pe 7 şi 8 noiembrie 2013 în pitorescul oraş românesc, Sibiu. Ea a fost organizată de către Facultatea de Inginerie Industrială din cadrul Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu. Scopul principal al acestei conferinţe a fost de a aduce sub aceeşi cupolă cercetători şi cadre didactice împreună cu partenerii industriali implicaţi în procesarea polimerilor.
Această conferinţă continuă tradiţia întâlnirilor comune dintre mediul academic şi de cercetare, cu mediul industrial. Această tradiţie a fost începută încă din 2006 de către firma Plastor S.A. la Oradea şi apoi continuată în 2007 şi 2009 la Galaţi, unde au avut loc primele două conferinţe internaţionale: IPPE 2007 şi IPPE 2009 organizate la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.
În cadrul Conferinţei Internaţionale de Procesare a Polimerilor - IPPC 2013 de la Sibiu s-a încercat să se atingă subiecte din cât mai multe domenii din vasta arie de procesare a polimerilor, începând de la cercetări experimentale, până la aplicaţii de noi tehnologii şi studii de caz particulare. Astfel, principalele subiecte ale conferinţei au fost:
Universul polimerilor, începând de la cercetare, studiul şi aprofundarea din universităţi, producţie şi procesare, este într-o continuă creştere şi dezvoltare atât în lume, cât mai ales în România. Această conferinţă a fost o ocazie deosebită de a aduce împreună, sub aceeaşi cupolă pe toţi cei legaţi de acest vast domeniu al polimerilor: pe de-o parte cercetători şi distinşi profesori, pe de cealaltă parte procesatorii din industrie care au mare nevoie de studii şi noi informaţii, dar mai ales de specialişti în acest domeniu în plină dezvoltare.
Sorin Ilie este dr. ing., Şef Atelier Injectare Plastor S.A.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.