În vizită la EUROMOLD 2010

În vizită la EUROMOLD 2010

În decembrie 2010, am avut ocazia să fac o vizită de 2 zile la EuroMold. Astfel, am luat contact cu noutățile care au apărut în domeniu, comparativ cu precedenta mea vizită din 2008, dar am putut face și observații în ceea ce privește evoluția economiei mondiale.

Am remarcat ieșirea din criza economică a unor zone: China (8 % din expozanți) și alți producători de matrițe (în special) din Asia de Est (Vietnam, Corea, etc), Turcia (cu 12% din numărul expozanților a fost țara parteneră a expoziției din acest an). În schimb s-a observat slaba reprezentare a Peninsulei Iberice. Prezența românească a fost similară cu cea cu care ne-a obișnuit an de an: Plastor și Electromagnetica, fiecare cu standul ei.

Spațiul expoziției a crescut față de 2008, aparând o sală în plus, datorită creșterii numărului de expozanți. Față de anul 2009 sunt 85 de expozanți din 21 de țări, față de 76, deci o creștere de 11,8%. Conform cifrelor oficiale, 37,2% din expozanți sunt din industria matrițeriei, 42% din proiectare și inginerie, 10,5% din industria software și hardware.

Ca în fiecare an, se disting câteva categorii de expozanți „tradiționali” (producători de matrițe și componente sau consumabile, producătorii de software dedicat CAD/CAM dar și CAE, producătorii de mașini cu comandă numerică), dar am constatat creșterea spectaculoasă a numărului de reprezentanți ai noilor tehnologii: imprimante 3D, scanare, și alte sisteme de investigare. Poate că aceste produse au ajuns deja să reprezinte 30% din spațiul expozițional, deși, până la urmă aceste tehnologii tind sa înlocuiască tehnologiile clasice de realizare a matriței și apoi de injecție/turnare. Nu în ultimul rând este de remarcat prototiparea rapidă, pe sistemul devenit aproape clasic: scanare (optică/ cu laser/ sau chiar fotografiere), refacerea fișierului CAD în 3 dimensiuni, și frezare în materiale moi, pentru comparație.

În ceea ce privește produsele software, dacă în perioada crizei economice observasem o tendință de regrupare în jurul marilor producători, care tind să ofere produse complete integrate CAD/CAM/CAE (Unigraphics, inclusiv Nastran, sau PTC) sau cel puțin de tipul „gold partner” ca la Solid Works, acum am constatat o creștere semnificativă a noilor produse de tip „low-cost”. Am văzut o mulțime de noi produse CAD/CAM, unele cu tehnologii de mașinare mergând până la 5 axe, la prețuri de 3 până la 5.000 de euro, majoritatea venind din Germania sau din zona asiatică. Este greu de spus cât de fiabile sunt și cât vor rezista concurenței prin introducerea sistematică a unor noi module și îmbunatățiri în fiecare an. Odată cu trecerea timpului, prin implementarea la firme vom primi – fără îndoială - răspuns la aceste întrebări. În mod sigur, momentan, ele oferă un raport preț – calitate convenabil, mai ales pentru cine are o mică sculărie sau un atelier de repere metalice.

Remarc și diversificarea produselor care oferă analizele bazate pe metoda elementului finit a procesului de injecție a materialului plastic în matrițe (Moldflow, Simpoe, Moldex, Altair), analiză care permite concepția corectă a matrițelor înainte de execuție.

Mai toate firmele mari au fost prezente cu standuri pe masură:

            În domeniul CAD/CAM: Catia, ProEngineer, Unigraphics, Cimatron, Delcam, Think3D, Thebis, Cenit, Topsolid, și, pe lânga ele, firme mai mici: Think3D, Exapt, Peps, ModuleWorks, Schott, ZW3D, OneCNC, Surfcam, Opticam, Euklid.

            În ceea ce privește softurile specializate pentru CAM: Solid Cam, Hypermill, D-Camcut, Mastercam, SUM3D, Visi, Edgecam, Camworks, HSMWorks, Madcam.

O ultima remarcă: majoritatea marilor jucători pe piața software pun din ce în ce mai mult accent pe programe pentru organizarea producției (PDM).

Notă: Câteva poze de la unii furnizori de programe (Cimatron, Work NC) dar și de la standul românesc (Plastor) vă vor crea o idee despre ambianța în care s-a desfășurat anul trecut EuroMold.


RADU CANARACHE Manager General, Inicad Design


7452 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.