
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Fenomenul electroeroziunii a fost descoperit de academicianul moldovean Boris Lazarenco la Chișinău, în anii 40 si, din păcate, este considerat acum ca fiind o descoperire rusească. Prima aplicație industrială a fost facută în Spania, la firma ONA – ELECTROEROSION în 1952, când a apărut prima mașină de prelucrare prin electroeroziune.
La ora actuală, ONA este cel mai mare producător de astfel de mașini în CE și lider mondial pentru mașinile mari. În decursul timpului, ONA a vândut peste 14 000 de mașini în lume. Din cei 200 de angajați, 20% lucrează în domeniul cercetare – dezvoltare, pentru care firma investește 10% din cifra de afaceri. Pentru realizările în domeniul ecologiei, pentru care bascii au un respect deosebit, firma a primit diploma europeană: ,,EUROPEAN AWARD IN ENVIRONMENT”
Mașini de tăiere cu fir seria AF
Seria AF se caracterizează printr-o combinație perfectă între robustețe, rate înalte de tăiere, precizie ridicată și costuri eficientizate.
Noul generator digital de mare putere ,,Easycut” a fost dezvoltat pentru a permite viteze mari de tăiere de 450 mm2/min (fir de 0,33mm, ca opțiune până la 570 mm2/min cu fir de 0,36). Ratele înalte de tăiere atât la degroșare cât și la finisare permit realizarea piesei într-un timp minim, ajungându-se la o rugozitate de până la Ra=0,2. Generatorul păstrează integritatea suprafeței în proporție de 100%, prin lipsa coroziunii electrolitice, a fenomenelor de ,,pitting” și a oxidării chiar și la prelucrările de lungă durată la înălțimi mari. Datorită tehnologiei de ultimă generație, mașina poate tăia oțel, cupru, aluminiu, titan, INCONEL, carburi sau PCB.
Structura mecanică solidă este pastrată ca tradiție de la prima mașină fabricată până în prezent. Mașinile sunt produse 100% în Europa și piesele vin de la cele mai cunoscute firme de prestigiu de pe continent. Controlul este făcut după normele europene, VDI/DGQ 3441 pentru poziționarea axelor și ISO 230-4 pentru circularitate. Precizia de poziționare de pe axele X,Y,U si V sunt asigurate de rigle optice de cea mai bună calitate și sunt utilizate la toate tipurile de mașini fără excepție. Sistemul de infilare automat, standard, permite lucrul cu fir de 0,1 – 0,33 mm diametru, cu greutatea bobinei de până la 16 kg. Infilarea se face fără probleme, inclusiv la cursa maximă a mașinii, în găuri cu F>=0,5 mm. Sistemul este unul de mare performanță și necesită o întreținere minimă, neavând piese consumabile.
Maşini de tăiere cu fir -seria AF
Sistemul de filtrare ecologic (opțional) are următoarele avantaje:
Noul model de CNC ONA W64 permite controlul a 6 axe, dintre care 5 simultan. Axa B este opțiune si permite rotirea piesei comandată CNC. Comanda poate fi conectată la o rețea și poate trimite mesaje mail sau sms și, de asemenea, poate fi monitorizată de la distanță. Interfața este deosebit de prietenoasă, tip Windows.
Mașina permite numeroase cicluri de măsură extrem de eficiente, cum ar fi poziționarea piesei, rotind automat programul si câștigându-se astfel timpi morți. Baza de date de tehnologii este extrem de bogată și permite prelucrarea cu viteză si precizie maximă a majorității materialelor cunoscute. Pentru tăierea conică, sistemul automat integrat permite compensarea deflexiei punctului de pe fir aflat în ghidaj, ceea ce asigură precizia tăierii și ușureaza mult munca operatorului.
Sistemul de eroziune ,,EXPERT” analizează automat și permanent parametrii tehnologici și îi modifică în funcție de necesități, cum ar fi la tăierea pieselor ,,în trepte”. Strategia integrată în CNC permite o foarte ușoară programare în sistem dialog în doar câțiva pași. Comanda numerică permite programarea mai multor cicluri de lucru; astfel, dacă avem de tăiat mai multe cavități, mașina va trece singură de la una la alta, în acest mod, mașina putând lucra singură și eficient noaptea sau la sfârșit de săptamână, fără operator.
Chiar în cazul ruperii accidentale a firului, acesta va fi reinfilat automat.
Mașinile sunt extrem de diversificate ca dimensiuni, putând avea curse de la 400x300x250 mm (cu piese de până la 700kg) până la 2000x1300x700 mm (10 000 kg).
Mașini de prelucrare cu electrod masiv seria N
Modelele din seria NX încorporează o comandă numerică de ultimă generație, cu o interfață gen Windows și permite grade mari de automatizare, cu rate mari de dizlocare si obținerea unor precizii înalte și rugozități pe masură (VDI 0 = Ra 0,2). Mașina răspunde unui concept nou, de a avea o operare simplă si design evoluat, ceea ce permite un grad mare de confort al operatorului, fără a face însă rabat de la normele de siguranță.
Maşini de prelucrare cu electrod masiv seria NX
Mașinile NX au aceleași principii constructive ca la seria AF, fiind extrem de robustă și având de asemenea o construcție simetrică pentru eliminarea deformărilor termice. Procesul este și aici monitorizat și optimizat permanent, până la nivel de scânteie prin noul sistem de eroziune expert, denumit B.E.S. Mișcarea orbitală în 3 axe permite obținerea unor precizii și rugozități ridicate, chiar pentru piese complexe și pe suprafețe mari sau în cazuri dificile, la eroziuni adânci, ,,fără spălare”.
Mișcarea orbitală poate fi facută 2D, 3D sau sub un anumit unghi programabil. Măsurarea poziționării piesei poate fi facută atât în toate cele 3 planuri, cât și sub un anumit unghi în cazul pieselor ,,înclinate”. Și seria NX poate fi legată în rețea, monitorizată de la distanță sau poate trimite mesaje mail sau sms. Mai nou, mașina este dotată standard cu axa C (rotația electrodului) și cu magazie de electrozi cu schimbare automată (4 – 30 electrozi, în funcție de tipul mașinii).
,,Pasiunea” celor de la ONA pentru ecologie a creat și aici un filtru ecologic extrem de economic. La ambele mașini, acesta constituie un enorm avantaj mai ales pe viitor, având în vedere că odată cu aplicarea și la noi a normelor europene, economia va fi mult mai mare. Distrugerea ecologică a unui filtru de hârtie costând de 2,5 ori valoarea lui ca piesa nouă !!!
Mașinile sunt, de asemenea, fabricate într-o largă diversitate dimensională, de la 400x300x300 mm (750 kg), până la 3000x1500x1450 mm (20 000 kg), existând și variante duplex, de mașini cu două capete de eroziune și două generatoare. De asemenea, firma ONA produce la comandă și mașini mai mari, în funcție de necesități și aplicații (mașini portal).
Piese prelucrate prin electroeroziune
Şerban Totoescu Director Internaţional G&T
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.