Venim unde este nevoie de noi!

15.03.2017 | MASINI-UNELTE | T&T
Venim unde este nevoie de noi!

Bazându-ne pe dorința îndreptățită a companiilor industriale din zona de vest a României de a avea evenimente de profil în apropiere, dar și, pe dorința  participanților la evenimentele din țară de a perpetua rețeta unui eveniment reușit - Demo Metal Brașov, în primăvara acestui an am inițiat la Expo Arad două evenimente, aflate la prima ediție: DEMO METAL [VEST] și DEMO PLAST [VEST].

Desfăşurate în zona de vest a României, o zonă foarte dezvoltată industrial și cu investiții continue, prin noutăţile prezentate şi oportunităţile unice de networking, DEMO METAL [VEST] și DEMO PLAST [VEST] vor reprezenta o atracție deosebită pentru profesioniștii și specialiştii companiilor din România şi din ţările vecine.

Dincolo de susținerea celor două evenimente la nivel național, prin parteneriatele cu: Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Camera Franceză de Comerț și Industrie în România (CCIFER), Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), ne bucurăm să anunțăm că întreaga comunitate locală din industrie va colabora și va sprijini evenimentele: DWC - Asociația Clubul Economic German Banat, AUTOMOTIVEST, PROFIMATT, Clubul oamenilor de afaceri francezi din Banat și organizațiile similare ale oamenilor de afaceri italieni, maghiari și sârbi. Alături de noi se află, de asemenea, Camera de Comerț și Industrie Arad, împreună cu camerele similare din Serbia și Ungaria. Și nu ne oprim aici!

Dorim ca cele două evenimente să creeze legăturile care să permită găsirea celor mai bune soluții la problemele pe care profesioniștii din industrie le întâmpină în producție.

Demo Metal [VEST], 24-27 mai, Expo Arad

Primăvara aceasta Vestul este Centrul României în industria prelucrării metalului!

Tehnologii, echipamente, automatizări, materiale şi servicii – soluţii moderne pentru eficientizarea proceselor din industria prelucrării metalelor. Așa poate fi descris Demo Metal [VEST] (Expo & Forum), eveniment ce deschide perspectiva unor moduri noi de abordare a producției, fiind platforma unor noi oportunități de afaceri și de parteneriat, unice.

Sunt aşteptați să participe toți specialiștii și reprezentanții companiilor interesate de noutățile pe care furnizorii le oferă producătorilor de componente pentru industriile: auto, aero, construcţii de maşini etc.

Respectând conceptul „DEMO METAL”, la DEMO METAL [VEST] se va pune accentul pe practică şi vor putea fi văzute la lucru cele mai recente echipamente ce înglobează inovații Industry 4.0 și IIoT, iar companiile expozante de top vor prezenta soluţii pentru întreg lanțul de producție. Vor fi prezentate soluţiile la zi pe care le au furnizorii de echipamente, accesorii, servicii şi materie primă, va stimula dezbateri privind provocările actuale ale domeniului și va crea ocazii unice de networking.

 

FOCUS TEMATIC:

  • Mașini-unelte pentru prelucrări prin așchiere, cu electroeroziune, și mașini–unelte pentru prelucrarea tablelor, țevilor etc.
  • Mașini de tăiere cu laser, plasmă și cu jet de apă
  • Mașini de debitat
  • Scule așchietoare și scule pentru prelucrarea tablelor
  • Echipamente auxiliare pentru procesul de producție
  • Aparatură de control (măsurare, achiziție și prelucrarea datelor), MMC
  • Roboți, automatizări, acționări
  • Echipamente de sudură automate și manuale
  • Soluții software specific (proiectare, modelare, mașinare: CAD/CAM/PDM/PLM/ERP)
  • Alte echipamente auxiliare, accesorii și servicii pentru producție
  • Materii prime, materiale, semifabricate
  • Lubrifianți, lichide de răcire
  • Consumabile pentru sudură (electrozi, sârmă de sudură etc.)
  • Echipamente, instalații pentru pregătirea, tratarea și finisa­rea suprafețelor
  • Intralogistică
  • Consultanță, soluții de finanțare, instruire
  • Instituții de învățământ tehnic
  • Soluții ,,Smart Factory” (fabricație aditivă, digitalizarea pro­ducției, conectivitate, IIoT, Industria 4.0 etc.)

 

DEMO METAL [VEST] este locul de interacțiune al specialiștilor, unde importanți lideri din industrie vor prezenta soluții moderne și eficiente pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă companiile în producție. Vizitatorii specialiști, aflați în cercetare de piață în vederea noilor investiții și achiziții sau în scopul extinderii domeniului de activitate, vor fi dornici să interacționeze cu reprezentanții companiilor expozante.

DEMO PLAST [VEST], 21-24 iunie, Expo Arad

Anul acesta Vestul este Centrul României în industria de mase plastice!

DEMO PLAST [VEST] este singurul loc unde poți obține o imagine de ansamblu despre piața prelucrării maselor plastice din România. Evenimentul (Expo & Forum) deschide perspectiva unor moduri unice de abordare a producției, fiind platforma unor noi oportunități de afaceri și de parteneriat. DEMO PLAST [VEST] va oferi vizitatorilor ocazia să întâlnească liderii pieței și să vadă la lucru cele mai recente echipamente, tehnologii şi inovații de pe piaţă. Aici vor găsi furnizorii potriviți și soluțiile care îndeplinesc nevoile lor exacte.

Respectând conceptul „DEMO”, la DEMO PLAST [VEST] se va pune accentul pe practică şi vor putea fi văzute la lucru cele mai recente echipamente ce înglobează inovații Industry 4.0 și IIoT, iar companiile expozante de top vor prezenta soluţii pentru întreg lanțul de proces în producția componentelor din plastic, cauciuc şi compozite.

 

FOCUS TEMATIC

  • Maşini şi echipamente pentru prelucrarea materialelor plastice, cauciucului şi materialelor compozite
  • Roboţi şi echipamente de automatizări pentru procesele de prelucrare a materialelor plastice, cauciucului şi a materialelor compozite
  • Echipamente auxiliare pentru procesele de prelucrare a materialelor plastice (alimentatoare, dozatoare, uscătoare, transportoare, mori, silozuri, echipamente de marcare, printare şi vopsire etc.)
  • Materii prime şi auxiliare pentru industria prelucrării materialelor plastice, cauciucului şi a materialelor compozite
  • Maşini şi echipamente pentru reciclarea şi reutilizarea deşeurilor din plastic, cauciuc şi fibre
  • Tehnologii de testare, măsurare şi control al calităţii pentru produsele din materiale plastice, cauciuc şi materiale compozite
  • Servicii pentru industria materialelor plastice, cauciucului şi a materialelor compozite
  • Furnizori de matriţe şi elemente standardizate pentru matriţe
  • Software şi servicii de proiectare, cercetare, simulare, standardizare
  • Producători şi subcontractori pentru produse finite şi semifinite din plastic, cauciuc şi compozite pentru industriile: auto, construcţii de maşini, telecom, electrică, alimentară, medicală, construcţii etc.
  • Alte servicii: consultanţă, finanţare, instruire etc.

 

Sunt aşteptați să participe toți specialiștii și reprezentanții companiilor interesate de noutățile pe care furnizorii de echipamente şi servicii le oferă producătorilor de componente și produse din plastic, cauciuc şi materiale compozite pentru industriile: AUTO, CONSTRUCŢII DE MAŞINI, TELECOM, ELECTRICĂ, ALIMENTARĂ, MEDICALĂ și CONSTRUCȚII.

DEMO PLAST [VEST] va deveni locul de întâlnire cel mai important și evenimentul ce va contura și individualiza o industrie în expansiune, implicată din ce în ce mai adânc în alte sectoare industriale.

Gelu MATEESCU, Director General Leman Industrie Inițiator proiect Centru de Competențe în Plasturgie

,,Centrul de Competențe în Plasturgie Timișoara, prin asociația de orientare și formare profesională Profimatt, salută inițiativa Tehnic Media de a organiza o expoziție în domeniul prelucrării materialelor plastice în Vestul țării, la Arad. În Vestul țării sunt concentrate foarte multe companii de producție care activează în domeniul prelucrării materialelor plastice și conexe, fiind zona reprezentativă în România. Mai mult decât atât, domeniul este în continuă creștere, însă devine tot mai competitiv. Centrul de Competențe în Plasturgie susține companiile din domeniu să crească competențele angajaților prin formări profesionale și să îmbunătățească competitivitatea prin proiecte de cercetare, dezvoltare și optimizări procese. Dezbaterile și întâlnirile ce vor avea loc în cadrul Demo Plast Vest ne vor ajuta să înțelegem nevoile companiilor și în egală măsură vor ajuta companiile să găsească soluții în creșterea competențelor și a competitivității. Vă așteptăm la Demo Plast Vest!

 

 

Raluca CIBU-BUZAC, Director Direcţia Politici Regionale și Internaţionalizare, Coordonator Consorțiul Ro-Boost SMEs

,,Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitatea sa de coordonator al Enterprise Europe Network pentru regiunile Vest și Sud-Vest din România, și clusterul AUTOMOTIVEST apreciază invitația din partea Tehnic Media de a ne alătura evenimentelor DEMO METAL VEST și DEMO PLAST VEST 2017. În egală măsură, suntem încantați de anvergura și profesionalismul acestor două evenimente, așa cum am constatat din organizarea evenimentelor Tehnic Media din anii precedenți. Din punctul nostru de vedere, ne vom bucura să participăm la ambele evenimente, să organizăm un eveniment de brokeraj în cadrul DEMO PLAST VEST, să fim prezenți cu oferta de servicii EEN și să oferim câteva exemple ale impactului pe care aceste servicii îl pot crea pentru companiile din regiunea noastră”.

 

 

Peter HOCHMUTH,  Președinte, Asociația Clubul Economic German Banat

,,Membrii noștri sunt foarte interesați de această inițiativă. Este pentru prima oară când se desfășoară două târguri importante din domeniul tehnologiei și industriei – metal și mase plastice - în vestul țării, la Arad. Mulți dintre membrii noștri, și nu numai, lucrează în aceste domenii. Fiind una dintre cele mai importante regiuni industriale ale României, Banatul găzduiește sute de întreprinderi axate pe industrie, întreprinderi mici și mari, naționale și internaționale, pentru care astfel de evenimente sunt o ocazie foarte bună de a face schimb de experiență. Le dorim organizatorilor și participanților mult succes!”  

 

Despre Expo Arad, cele mai importante 3 atuuri:

1.Regiunea de Vest Pol de interes pentru industrie
  • Regiunea de Vest a României, este una dintre zonele cele mai dezvoltate din punct de vedere al industriei auto: 24% din primii 100 de exportatori din sectorul auto își au sediile aici
  • Zonă cu peste 50 de mii de companii operaționale în domeniile: industrie, construcții și servicii (aproximativ 10% din toate companiile din România)
  • Zona este considerată a fi într-o continuă creștere, cu rezultate economice peste media națională prin: înființarea și dezvoltarea de parcuri industriale, investiții în infrastructura de afaceri, investiții străine masive, conectare ușoară cu exteriorul

 

2.Localizare și Infrastructură

  • La aproximativ 50 km (40 minute – circulație pe autostradă) depărtare de aeroportul internațional Timișoara
  • La aproximativ 50 km de granița cu Ungaria și în apropierea graniței cu Serbia
  • La intersecția importantelor rute europene de comunicare și de transport
  • Acces și localizare foarte ușoară, fără restricții de circulație – ieșirea direct din A1 dinspre Timișoara spre Arad
  • La limita municipiului Arad pe A1, autostrada care face le­­gă­tură cu cele mai importante municipii din Timiș (Timișoara), Caraș Severin (Lugoj, Făget), Hunedoara (Deva, Orăștie, Hunedoara), Alba (Sebeș, Alba Iulia) și Sibiu
  • Zonă aflată la aproximativ aceeași distanță de Viena și București


3.Spațiul Expoziţional

Pavilion central multifuncțional (4.250 mp interior, 20.000 mp exterior), construit special pentru evenimente de tip expozițional, cu aspect modern și utilat corespunzător - cel mai mare centru expozițional din zona de vest a României (al doilea după Romexpo).


12805 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.