
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Mynx 9500 este un centru de prelucrare vertical, destinat prelucrării pieselor de dimensiuni mari, având o durată de viaţă şi o precizie ridicate. Structura sa de rigiditate mare, arborele principal acţionat cu un sistem de mare putere/moment, asigură o productivitate înaltă în întregul domeniu de lucru.
Structura, cu un cadru de tip C sub formă de arc de cerc, oferă o înaltă stabilitate mașinii și atinge un nivel optim al preciziei. Performanțele mașinii sunt asigurate, suplimentar, de utilizarea unui sistem de ghidaje liniare de rostogolire, extrem de rigide, pe toate axele sale. Arborele principal, cu con de mărimea 50, acționat de o cutie de viteze cu moment mare, are o turație maximă de 6000rot/min și se pretează la prelucrarea pieselor de dimensiuni mari din oțel sau fontă, cum ar fi carcasele de osii. Un arbore principal înglobat (arbore motorizat), cu o turație maximă de 10000rot/min, permite prelucrarea flexibilă a diverselor componente. Lungimile curselor pe axele de coordonate de 2500mm (axa X), 950mm (axa Y) și 850mm (axa Z) oferă cel mai mare volum de lucru din clasa sa.
Structura mașinii cu un cadru de tip C, sub formă de arc, suportă regimuri de așchiere intense cu deformații minime, oferind de asemenea o capacitate de așchiere de mare putere, la o precizie constantă.
Conceptul principalelor componente ale mașinii, incluzând batiul și montantul, au fost optimizate folosind modelarea cu FEM (Meoda Elementului Finit), pentru a oferi proprietăți antivibratorii excelente și durabilitate pe termen lung, bazate pe rigidități structurale superioare.
Axa Y este echipată cu patru șiruri de ghidaje derostogolire liniare pentru minimizarea deformației și pentru mărirea preciziei vitezei de avans a mesei, ca și pentru asigurarea unui suport stabil cu o suprafață mărită a saniei, egalizând presiunea pe suprafața saniei și absorbind vibrațiile și șocurile ce se produc la așchierile în regim greu.
Arborele principal, „inima” centrului de prelucrare, suportă regimuri de așchiere ce solicită momente mari și un regim de așchiere stabil, utilizând un sistem de acționare de înaltă performanță.
O cutie de viteze automată cu două trepte de turații oferă o comportare foarte bună în regimuri de așchiere grele, în domeniul inferior de turații. Pentru rulmenții arborelui principal s-a adoptat un sistem de lubrifiere semipermanent cu vaselină, în timp ce rulmenții carcasei și zona de acționare cu roți dințate – principala sursă de căldură – sunt echipate cu un sistem de răcire a pereților, pentru a extinde durata de viață a arborelui principal și pentru a menține o precizie stabilă, prin diminuarea deformațiilor termice.
Mașina este disponibilă, opțional, cu un arbore principal înglobat (arbore motorizat), care are o turație maximă de 10000 rot/min, pentru aplicații în care este necesară prelucrarea cu viteze mari.
Arborele principal permite prelucrarea de înaltă calitate, cu vibrații și zgomot minime.
S-a folosit un sistem de fixare a sculei cu dublucontact pentru ambele variante de arbori principali,ca o caracteristică standard, pentru a minimiza vibrațiile sculei și deteriorarea acesteia, extinzând astfel durabilitatea sculei și prevenind eroarea în lungul axei Z în timpul funcționării cu viteze mari.
Spaţiu de lucru extins al maşinii
Mărimile curselor de 2500 mm (axa X), 950 mm (axa Y) și 850 mm (axa Z) și o capacitate de încărcare a mesei de 3,5 tone permit prelucrarea unor piese grele, de mari dimensiuni. În plus, valoarea mare a cursei pe axa X permite utilizarea unei a 4-a axe suplimentare, de tip masă rotativă, pentru prelucrarea pieselor de tip arbore de lungime mare.
Mașina include o structură de apărători complet etanșă, dar menține un spațiu liber în partea supe rioară, pentru accesul facil pentru încărcarea pieselor de dimensiuni mari.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.