Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
A 4-a generaţie DMU 125 P duoBLOCK® Precizia piesei prelucrate este cu 30% mai mare cu ajutorul controlului inteligent al temperaturii
Noua maşină DMU 125 P duo BLOCK® stabileşte un nou standard pentru prelucrarea cu 5 axe cu o precizie, performanţe şi eficienţă cu 30% mai bune. Maşina-unealtă cu 5 axe oferă performanţe de aşchiere maxime şi precizie cu o dinamică înaltă, datorită gradului ridicat de stabilitate al conceptului duo BLOCK®.De la materiale extrem de dure, precum titanul, până la cele mai ridicate cerinţe privind calitatea suprafeţei prelucrate.
La fel ca toate maşinile din a 4-a generaţie duo BLOCK®, DMU 125 P duo BLOCK® oferă, de asemenea, cele mai bune condiţii de bază pentru o prelucrare universală de precizie, de la industria aerospaţială, la realizarea sculelor şi a matriţelor.
Acest lucru este posibil printr-o serie cuprinzătoare de măsuri de răcire, printre altele. De exemplu, motoarele axelor B şi C, cutia de viteze a axei C, electrobroşa şi carcasa păpuşii sunt răcite, în varianta standard, cu ajutorul sistemului Thermo Control. Un pachet de precizie opţional oferă un control normat al tuturor motoarelor de acţionare, al ghidajelor liniare, al acţionărilor şuruburilor cu bile, al lagărelor şi al piuliţelor (pe axele X, Y şi Z, respectiv).
Elemente esenţiale ale DMU 125 P duoBLOCK®
NHX 4000 şi NHX 5000 la a doua generaţie
Centrele de prelucrare orizontale de mare viteză din seria de înaltă precizie NHX de la DMG MORI oferă viteză înaltă, rigiditate mare şi precizie de prelucrare ridicată. Seria de mare succes NHX a fost îmbunătăţită în continuare, iar acum impresionează cu modelele celei de a 2-a generaţii: maşinile NHX 4000 şi NHX 5000.
Centrele de prelucrare orizontale de mare capacitate sunt ideale pentru prelucrarea pieselor cu dimensiuni de până la 800 x 1000 mm, având o sarcină maximă pe masă de până la 400 kg (generaţia a 2-a NHX 5000, opţional până la 500 kg).
Maşinile uşor adaptabile sunt echipate, acum, cu un arbore principal mai puternic, oferind 15000 rot/min şi un raport excelent întreputere şi momentul de torsiune, de 22 kW şi, respectiv, 127 Nm. Viteza de deplasa rerapidă a fost mărită la
1 m/s, sau, opţional, 1,6 m/s, în timp ce noul concept şi controlerul modern (MAPPS V şi CELOS) completează caracteristicile de înaltă performanţă ale maşinii.
Domeniul pieselor de lucru ale maşinii NHX 4000 cu palete de mărimea 400 (400 x 400 mm) include piese cu diametrul până la 630 mm şi 900 mm înălţime (a doua generaţie NHX 5000: 800 x 1000 mm). Într-un spaţiu de lucru de 560 x 560 x 660 mm (X,Y,Z) pentru NHX 4000 şi 730 x 730 x 880 mm (X,Y,Z) pentru NHX 5000, centrele orizontale prelucrează componentele extrem de precis şi eficient.
Timpul de schimbare a sculei aşchie-la-aşchie a fost îmbunătăţit la o valoare de sub 2,4secunde. Solicitările ridicate privind precizia seriei NHX, care se reflectă în precizia de circularitate 1,7 µm, cu o viteză de avans de 33 mm/s pe axele X şi Y, la o rază de 100 mm, merg mână în mână cu viteza impresionantă şi cu valorile dinamice (acceleraţii/deceleraţii).
Octavian Andrițoiu este Managing Director DMG MORI SEIKI România
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.