Întâmplări din viaţa unui manager din industrie (1982-1989) (II)

Partidul se ocupa şi de sportul bihorean, mai ales de fotbalul bihorean. De fotbal se ocupa vestitul secretar cu organizatoricul ,,tovarăşul V.”, un om limitat, fost acar la C.F.R. Ca săfacărost de bani partidul ne trasa sarcina sărealizăm sacoşe din polietilenăpe care clubul le vindea şi obţinea venituri. 

Pentru căaveam puţinămaterie primă,clubul ne aducea ,,materie primă”. Materia primăconsta din pungi şi folii din polietilenăîn care fusese ambalatăcarnea de pui. Pungile şi foliile erau murdare, cu urme de sânge, practic nu se puteau folosi pentru sacoşe ci numai ca material pentru foc. Eram nevoiţi săfolosim materia primăde bunăcalitate în locul acelor deşeuri de pungi şi folii.

Eu, fiind inginer şef, răspundeam de realizările producţiei. Întârziam prin orice mijloace realizarea sacoşelor, fabricând, în schimb, pungi pentru ambalarea produselor textile destinate exportului, care era sarcinăde plan şi de care depindeau salariile conducerii și ale șefilor de servicii. Cei din conducerea clubului, vestiţii ,,R.P” şi ,,B” se ocupau cu ,,învârtelile” din preajma clubului. Făceau ,,bani negri” din vânzarea sacoşelor şi a altor produse din fabricile bihorene (confecţii, tricotaje, pantofi). Într-o zi, cei doi au intrat în fabrică, profitând de naivitatea portarului şi s-au dus direct în producţie săvadădacăli se executăsacoşele. Văzându-i, i-am dat afară fără menajamente! Am fost reclamat la ,,tovarăşul V.” care l-a sunat pe director certându-l că nu îndeplineşte sarcinile partidului, iar pe mine m-a chemat la Comitetul Judeţean de Partid şi m-a sancţionat pentru indisciplină faţă de dispoziţiile de partid. Iată cum “,,tovarăşul V.” punea fotbalul bihorean în faţa sarcinilor de plan stabilite de partid!

                                 *

Am participat în viaţăla multe examene pe care am dorit săle câştig (la liceu, facultate, permis de conducere, doctorat) însăla un examen, la care am fost forţat săparticip, am dorit sănu reuşesc. 

Înainte de anul 1990 orice conducător de fabricăavea dosar de ,,cadre” la Comitetul Judeţean de Partid. Intrasem în conducerea firmei ,,Viitorul” în 1982, pe post de inginer şef. ,,Partidul” impunea ca fiecare conducător de fabricăsăparticipe la diferite instruiri. Astfel, am fost obligat săparticip, timp de 4 ani, la cursuri de instruire, la Cabinetul Judeţean de Partid. Cursurile se ţineau după masă o dată pe săptămână, câte două ore, cu instructorii partidului. Temele erau stupide: cuvântările,,tovarăşului N.C.” la diferite congrese, politica partidului, etc. Totul era o formalitate, dar pierdeam două ore din viaţă în fiecare săptămână. 

Nu a fost suficient! Partidul impunea şi absolvirea Institutului ,,Ștefan Gheorghiu” din Bucureşti, cu scoatere din producţie, un an. Încă din 1987 ,,tovarăşul M.”, şeful cadrelor, subordonatul direct al tovarăşului secretar cu probleme organizatorice ,,tovarăşul V.”, mi-a cerut să particip la examenul de admitere la Institutul ,,Ștefan Gheorghiu”.  Am reuşit să amân participarea invocând  diferite motive şi cu ajutorul unor ,,pile” la şeful de cadre. În vara anului 1989, am fost chemat intempestiv de şeful cadrelor la ,,tovarăşul secretar V.”:,,Tovarăşe inginer şef, cu dumneata am probleme! Nu îndeplineşti sarcinile partidului (cu referire la refuzul meu de a executa sacoşele pentru F.C. Bihor) şi acum te opui să te instruieşti la Bucureşti!” Toate argumentele mele legate de familie, fabrică (o investiţie în curs) nu au fost luate în considerare. Trebuia să particip la examen. 

Pentru examen m-am deplasat la Bucureşti şi am stat la un hotel, unde erau cazaţi şi alţi candidaţi. Mulţi dintre ei parcurgeau materia de examen (politica partidului, cuvântări, etc.) în dorinţa de a reuşi! În această perioada am citit cu pasiune din literatura universală! La examen în localul institutului erau diferiţi candidaţi doritori să reuşească. Eu voiam să pic examenul! Dar cum ? După ce am primit temele mi-am elaborat strategia: în prima oră n-am scris nimic, în ora a doua am scris o pagină de generalităţi, apoi am ieşit primul din examen. Făcusem tot posibilul să pic examenul, dar totuşi să nu creez evenimente cu consecinţe în viaţa personală şi în activitatea fabricii.

În luna august am primit rezultatul examenului: nereuşit ! M-am bucurat nespus: nu mă pregătisem şi deci nu reuşisem! Apoi am aflat secretul de la alţii cu experienţă. Nu contase câte eforturi făcusem ca să nu reuşesc la examen. Nu eram pe grila de reuşiţi ai partidului, care se ghida după anumite criterii: număr de femei raportat la număr de bărbaţi, alte naţionalităţi raportat la români, număr de reuşiţi dintr-un judeţ, raportat la număr de reuşiţi, etc. Acesta era secretul, nu cunoștințele candidatului.

După evenimentele din decembrie 1989, la începutul anului 1990, mi-am recuperat cu greu dosarul de la fostul ,,Institut Ștefan Gheorghiu”, dosar care avea două diplome originale importante pentru mine: diploma de absolvire a liceului real şi diploma de inginer mecanic.

Întâmplător, după 1990, am călătorit în trenul Bucureşti-Oradea, la vagonul de dormit, alături de o figură emblematică a conducerii judeţene de partid, dinainte de 1990, acum ,,domnul V.” (fost ,,tovarăşul V.”, temutul secretar cu organizatoricul din judeţul Bihor). Desigur, nu m-a recunoscut şi fiind un bun ascultător am aflat toate ,,ofurile” acestui personaj. Câte făcuse pentru judeţul nostru! Câtă ingratitudine din partea statului, care-i acorda o pensie mică cu mult sub valoarea contribuţiei sale (pensia era mare însă raportată la alte meserii). Activa însă în ,,Partidul Socialist al Muncii”, unde se refugiaseră şi alţi nomenclaturişti şi se simţea util. A vorbit, a vorbit … . Cuvintele îmi treceau pe lângă urechi fără să mai simt frică sau ură. Veniseră alte vremuri cu alte încercări!

 Astăzi, în Oradea

Am dorit săscăpăm de aberanta societate comunistă, să trăim şi să muncim în capitalism. Nu regret, deloc, schimbarea de regim, dar atmosfera politică şi economică de astăzi mă dezamăgeşte profund. Se pare că am idealizat democraţia şi economia capitalistă.

S-au prăbuşit, pe rând, multe din întreprinderile orădene cunoscute în toată ţara: fabricile de încălțăminte ,,Solidaritatea”, ,,Arta”, ,,Crişul”, fabrica de confecţii ,,Oradinum”, fabrica de tricotaje ,,Mioriţa”, Combinatul de Alumină, Uzina Mecanică, fabrica de mobilă ,,Alfa”, fabrica de bere, fabrica de ulei, fabrica de spirt, fabrica de maşini-unelte ,,Înfrățirea”, etc. Alte firme, în această perioadă, sunt îndatorate, şi-au pierdut pieţele, iar viitorul lor nu este prea luminos. Cu o parte dintre directorii acestor fabrici am avut contact, am colaborat înainte de 1990 şi le-am cunoscut realizările. Toate sacrificiile conducerii şi realizările colectivelor acelor fabrici s-au irosit privind la starea actuală a industriei orădene. O mulţime de ,,oameni de afaceri”, în cârdăşie cu organismele statului, au transformat firme viabile în „afaceri cu terenuri” şi ,,cu fierul vechi”.

Culmea ironiei, un afacerist orădean a fost recompensat, de către un fost primar orădean, cu diploma de cetăţean de onoare al oraşului pentru căpe terenul unei fabrici a construit un ,,mall”. Desigur, închirierea spaţiilor ,,mall-ului” constituie afacerea sa privatăca orice altăafacere. Un nou mall se va construi în curând şi pe teritoriul vestitelor firme orădene ,,Înfrățirea” şi ,,Sinteza”!

Dezinteresat, cu ajutorul unor funcţionari ,,cointeresaţi”, statul a transferat proprietăţile sale unor aşa zişi ,,oameni de afaceri”, care nu au avut intenţia de a continua tradiţia industrialăa oraşului, ci de a se îmbogăţi imediat vânzând şi speculând activele acelor fabrici.

Consult monografia judeţului Bihor, volumul 3, ,,Oamenii din Bihor” şi constat cu amărăciune că, alături de oameni remarcabili, marea majoritate din cei prezentaţi acolo au legătură cu politicul. Strungari, depanatori de televizoare, frigotehnişti, etc. autentificaţi cu diplome universitare ale unor universităţi deplorabile, sunt demnitari de prim rang, care coordonează sau veghează la binele oraşului şi al regiunii. Unii dintre ei au contribuit din plin la prăbuşirea industriei bihorene.

Un fost primar orădean, acum mare demnitar în Parlamentul României, ne declara mereu căOradea nu are ,,vocaţie industrială”. Acesta nu a făcut nimic pentru a încuraja dezvoltarea industrială în timp ce alte oraşe au dezvoltat parcuri  industriale unde au fost atraşi investitori străini, care astfel au compensat căderea vechilor fabrici (Timişoara, Arad, Cluj-Napoca).

Noul primar al Oradiei şi-a dat seama de importanţa industriei în viaţa economică a oraşului (taxe pe proprietate a fabricilor, cote din contribuţia salarială, etc.). Astăzi Oradea şi-a creat un prim parc industrial situat strategic, lângă graniţă, şi alte două parcuri industriale se află în pregătire. Se doreşte recuperarea terenului pierdut. Aşteptăm investitorii astfel încât noua industrie, alături de puţinele fabrici, care au rezistat în economia nouă, specific românească, să facă din Oradea un oraş industrial prosper.

Figura: Materiale plastice pentru reciclare într-o haldă în curtea fabricii (1988).

Ion Sereş este dr. ing. Director General Plastor SA Oradea