Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind siguranţa generală a produselor

Consumatorii europeni doresc să se asigure că produsele – indiferent dacă provin din UE sau importate din ţări terţe - sunt sigure. Această directivă se aplică în absenţa unor reglementări europene specifice privind siguranţa anumitor categorii de produse sau dacă aceste reglementări specifice (sectoriale) sunt insuficiente. Mai mult, aceasta se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor Directivei 85/374/CEE privind răspunderea pentru produsele cu defect. 

Directiva impune o cerinţă generală de siguranţă pentru orice produs introdus pe piaţă şi destinat consumatorilor sau care poate fi utilizat de aceştia, incluzând produsele utilizate de consumatori în cadrul unui serviciu. Această cerinţă nu se aplică bunurilor de ocazie, care au valoare de antichitate sau celor care trebuie reparate. 

Un produs sigur este acela care nu prezintă niciun risc sau care prezintă riscuri reduse, compatibile cu utilizarea produsului şi acceptabile în ceea ce priveşte menţinerea unui nivel ridicat de protecţie pentru sănătatea şi siguranţa persoanelor.

Consumatorii au dreptul de a li se oferi pe piaţă numai produse şi servicii sigure (care nu le pune în pericol sănătate şi securitatea) şi adecvate scopurilor pentru atingerea cărora sunt fabricate. Din cele mai multe puncte de vedere este atât în interesul cumpărătorului, cât şi în interesul producătorului sau distribuitorului să fie respectat acest drept întrucât cei care vin pe piaţă cu produse de calitate inferioară şi nesigure au toate şansele să iasă din afaceri mai devreme sau mai târziu. 

Un produs sigur este un produs care nu prezintă numai riscuri reduse, compatibile cu utilizarea sa şi considerate acceptabile pentru un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi a siguranţei consumatorilor. Un produs este considerat sigur dacă este conform dispoziţiilor specifice referitoare la siguranţa sa.

Există o serie de reglementări care privesc anumite categorii de produse specifice, precum jucăriile, ascensoarele etc. În absenţa unor astfel de reglementări un produs este considerat sigur atunci când răspunde aşteptărilor legitime privind securitatea ale consumatorului care utilizează produsul în condiţii normale sau rezonabil previzibile, în special asupra utilizării de către copii, instalării, punerii în funcţiune sau întreţinerii.

Anumite criterii permit verificarea îndeplinirii acestei condiţii.Se presupune, de asemenea, că un produs sigur nu aduce atingere sănătăţii persoanelor. 

Produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure, această obligaţie se aplică tuturor produselor şi tuturor serviciilor susceptibile de a fi utilizate de către consumatori, indiferent că le sunt destinate direct sau că le sunt puse la dispoziţie indirect, de exemplu în cadrul unei prestări de servicii.

Obligaţia este impusă atât producătorilor, cât şi distribuitorilor:

- Producătorii trebuie să ia măsuri adecvate astfel încât, într-o ordine descrescătoare a priorităţilor, să elimine riscurile privind utilizarea normală sau rezonabil previzibilă a produselor pe care le comercializează, să le reducă şi să-i informeze pe consumatori asupra acestor riscuri. Aceste măsuri pot lua forme diferite (retragerea produselor de pe piaţă, furnizarea unor instrucţiuni de utilizare clare şi detaliate etc.).

- Distribuitorii nu pot comercializa produse despre care ştiu sau ar fi trebuit să ştie, pe baza informaţiilor pe care le deţin, că nu satisfac obligaţia de securitate. Nu sunt vizaţi decât distribuitorii a căror activitate nu are efect asupra caracteristicilor de siguranţă ale produsului.

Sunt stabilite măsuri de supraveghere pentru controlul conformităţii produselor cu această obligaţie de siguranţă.

Multe produse cât se poate de frecvent întâlnite pe piață pot fi daunătoare, periculoase sau chiar mortale, mai ales atunci când sunt utilizate într-un mod impropriu. Această posibilitate nu este legată numai de tutun, arme sau alcool, ci şi de multe alte produse - automobile, biciclete, scule, medicamente, transport public, servicii de investiţii sau de catering. Practic nici o sferă a consumului nu poate să elimine orice posibilitate de a se produce consumatorilor unele daune fizice, emoţionale, financiare sau psihice. Se pune atunci întrebarea până unde trebuie să meargă preocuparea producătorilor de bunuri şi a prestatorilor de servicii faţă de siguranţa produselor şi serviciilor pe care le scot pe piaţă şi în ce măsură sunt ei raspunzători de felul în care le utilizează consumatorii?

Producătorii trebuie să transmită consumatorilor toate informaţiile utile astfel încât aceștia să poată evalua şi preveni riscurile inerente ale utilizării produsului. Aceste informaţii permit consumatorilor să-şi ia anumite precauţii.

Pentru a putea furniza informaţii complete, producătorii trebuie să ia măsurile necesare pentru a cunoaşte:

- riscurile inerente ale unui produs în timpul utilizării sale normale şi

- riscurile rezonabil previzibile atunci când nu sunt imediat perceptibile fără un avertisment adecvat.

Mai mult, trebuie luate măsuri pentru a asigura trasabilitatea produselor.

În acest fel, este posibilă cunoaşterea alcăturirii lor exacte şi a regulilor respectate în cursul fabricării.

Un produs este considerat a fi sigur dacă respectă dispoziţiile privind siguranţa prevăzute în legislaţia europeană sau, în absenţa acestora, dacă respectă reglementările naţionale specifice ale statului membru în care este comercializat. Produsul este, de asemenea, considerat sigur dacă este conform cu o normă europeană stabilită în temeiul acestei directive. În absenţa unor astfel de reglementări sau norme, conformitatea produsului este apreciată după cele de mai jos:

- normele naţionale facultative (care transpun alte norme europene relevante), recomandările Comisiei (care stabilesc liniile directoare privind evaluarea siguranţei produselor);

- normele statului membru în care produsul este fabricat sau comercializat;

- codurile de bună practică în materie de siguranţă sau de sănătate;

- starea actuală a cunoştinţelor sau a tehnicii;

- aşteptările consumatorilor în ceea ce priveşte siguranţa.

Obligaţiile producătorilor şi distribuitorilor 

Producătorii trebuie să pună pe piaţă produse care respectă cerinţa generală de siguranţă. În plus, ei trebuie:

- să furnizeze consumatorului informaţii utile pentru a evalua riscurile inerente prezentate de un produs, atunci când acestea nu sunt evidente în mod direct;

- să ia măsuri adecvate pentru a evita aceste riscuri (de exemplu, retragerea produselor de pe piaţă, avertizarea consumatorilor, rechemarea de la consumatori a produselor deja furnizate etc.).

Distribuitorii au totodată următoarele obligaţii:

- să furnizeze produse care respectă cerinţa de siguranţă generală;

- să monitorizeze siguranţa produselor introduse pe piaţă;

- să furnizeze documentele necesare, care garantează că originea produselor poate fi depistată.

Dacă producătorii sau distribuitorii constată că un produs este periculos, trebuie să notifice autorităţile competente şi, dacă este necesar, să colaboreze cu acestea. Această obligaţie de informare este clarificată în anexa I la directivă.

Sistemul RAPEX: intervenţii rapide în cazul produselor care prezintă un risc major 

Statele membre identifică produsele care prezintă un risc major pentru sănătate şi siguranţă. Ele iau măsuri de intervenţie rapidă pentru a proteja consumatorii. În acest caz, statele membre informează imediat Comisia prin intermediul sistemului RAPEX, un mijloc de schimb de informaţii rapid între statele membre şi Comisie. Acest sistem permite restrângerea sau prevenirea distribuţiei produselor periculoase. Procedurile de funcţionare a sistemului RAPEX sunt descrise în anexa II la directivă.

Produsele alimentare, farmaceutice şi medicale sunt gestionate prin alte sisteme de intervenţie.

În cazul utilizării sistemului RAPEX, statele membre trebuie să transmită Comisiei cel puţin informaţiile următoare:

- informaţiile care permit identificarea produsului;

- descrierea riscului pe care îl prezintă produsul şi orice document cu ajutorul căruia poate fi evaluat;

- informaţiile privind distribuţia produsului.

La nivel european, Comisia poate, de asemenea, să ia măsuri rapide în situaţiile în care are informaţii că un produs prezintă riscuri majore. După consultarea cu statele membre, Comisia poate adopta decizii cu valabilitate de un an, cu posibilitatea de a le prelungi cu perioade de aceeaşi durată. Aceste decizii pot îndeosebi:

- să impună cerinţe de siguranţă specifice;

- să interzică utilizarea anumitor substanţe; sau să

- oblige fabricanţii să ataşeze avertismente pe produse.

Procedura comitetelor 

Comisia beneficiază de sprijinul unui comitet de reglementare privind siguranţa produselor de consum, atunci când sunt luate „măsuri de urgenţă” şi decizii referitoare la standardizare.

Comisia beneficiază totodată de sprijinul unui comitet consultativ privind siguranţa produselor de consum pentru celelalte aspecte legate de directivă.

RAPEX s-a maturizat considerabil din 2004 (când Directiva privind siguranţa generală a produselor a fost transpusă în legislaţia naţională). Statele membre au cheltuit milioane EUR pentru aplicarea normelor de siguranță a produselor. Raportul din 2011 evidențiază următoarele aspecte referitoare la siguranţa produselor:

- detectarea precoce;

- o monitorizare mai bună a pieţei şi o aplicare mai activă a normelor de siguranță a produselor de către autorităţile naţionale, inclusiv prin proiecte specifice;

- o mai bună evaluare a riscurilor de către autorităţi;

- un mai mare accent pus pe calitatea şi utilitatea notificărilor;

- cooperare tot mai amplă cu autorităţile vamale;

- continuarea activităţilor de creare de reţele şi de formare profesională, coordonate de Comisia Europeană.

Orice producător al unui bun mobil defect este obligat să repare pagubele provocate integrităţii fizice sau bunurilor unei persoane, indiferent dacă a existat sau nu o neglijenţă din partea acestui producător.

În România, prestatorii de servicii au obligații generale de siguranţă:
- să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;

- să funizeze servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
 

Normele în vigoare solicită producătorilor să dea dovadă de grija necesară pentru a garanta că s-au luat toate măsurile care să asigure că produsele lor nu au defecte de concepție sau de fabricație și că uti­lizarea lor nu prezintă riscuri; prevederea legală țintește combaterea neglijenței, sancționând orice producător despre care se poate dovedi că a dat dovadă, cu sau fără știință, de neglijență în asigurarea protecției con­sumatorului. Cu alte cuvinte, cade în responsabilitatea producătorului să garanteze că produsele sale sunt funcționale și nepericuloase, iar dacă nu sunt, atunci producătorul răspunde pentru orice consecință nedorită a utilizării produselor sale.

Publicul trebuie să aibă acces la informaţiile referitoare la riscurile pe care le prezintă produsele. Secretul profesional este limitat la cazurile justificate în mod corespunzător.

Au fost elaborate acte normative care privesc securitatea în anumite sectoare.

Mihai Gheorghe este dr. ing. Director Calitate Indaco Systems