Lichide de răcire-ungere pentru prelucrări mecanice prin aşchiere, fără biocizi, de la Henkel

Lichide de răcire-ungere pentru prelucrări mecanice prin aşchiere, fără biocizi, de la Henkel

Prin dezvoltarea unei generaţii complet noi de lichide de răcire-ungere fără biocid, Henkel a reuşit să elimine problemele cauzate de descompunerea emulsiilor în timpul utilizării, precum şi disconfortul legat de mirosurile neplăcute, oferind astfel răspunsul mult aşteptat la o problemă gravă asociată cu fluidele de răcire-ungere miscibile cu apă.

 

Noile emulsii aparţinând mărcii Multan şi-au dovedit performanţa în practica industrială. În aplicaţii solicitante de prelucrare mecanică, nimic nu funcţionează fără fluidele de răcire-ungere. Aceste ,,scule lichide” sunt esenţiale atunci când vine vorba de exploatarea la potenţial maxim a maşinilor de prelucrare mecanică moderne şi foarte performante. În acelaşi timp, utilizatori de pretutindeni solicită, din ce în ce mai mult, concepte avansate de fluide de răcire, cu performanţe crescute în procesul de prelucrare. Contaminarea bacteriană, cu binecunoscutele sale efecte secundare neplăcute, ce conduc la descompunerea emulsiei, reprezintă un factor ce a fost în mod repetat individualizat ca fiind o sursă majoră de costuri.

 

Microorganisme nedorite

Chiar şi în centrele avansate de prelucrare mecanică, mirosul neplăcut acumulat poate fi puternic resimţit atunci când maşinile au fost în repaus pentru mult timp. Cauza acestor mirosuri neplăcute poate fi contaminarea bacteriană a emulsiei de răcire-ungere utilizată la prelucrări. Acesta este un proces biologic normal. Totuşi, odată ce bacteriile s-au multiplicat până la un anumit nivel, emulsia se poate descompune şi poate deveni inutilizabilă. În trecut, au existat două metode de evitare a acestor tipuri de probleme. Prima opţiune este reprezentată de utilizarea lichidelor pentru prelucrare mecanică convenţionale, fără biocid, unde creşterea bacteriană este tolerată iniţial, până la o anumită concentraţie şi apoi combătută prin adăugarea de biocizi. Dezavantajul aici este că microorganismele moarte acţionează drept hrană excelentă pentru următoarea generaţie de bacterii şi astfel procesul trebuie repetat la intervale din ce în ce mai scurte. Cea de-a doua opţiune este reprezentată de utilizarea fluidelor ce conţin biocid, fapt care împiedică permanent creşterea bacteriilor.

 

Accent pe siguranţă, sănătate şi mediu

În ambele cazuri, utilizarea biocizilor trebuie văzută în mod critic. Expunerea la bacterii sau biocizi reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea angajaţilor, aceştia putând dezvolta iritaţii ale pielii sau sensibilitate crescută după contactul cu acestea. Schimbarea frecventă a emulsiilor care s-au descompus este nu numai foarte costisitoare, dar afectează, de asemenea, şi mediul înconjurător. Henkel oferă o soluţie sustenabilă la această problemă a fluidelor pentru prelucrare mecanică prin aşchiere, prin tehnologia emulsionantă patentată a produselor sale Multan 71-2. După intense activităţi de dezvoltare a fost formulat un lichid de răcire-ungere emulsionabil robust din punct de vedere microbiologic, care nu numai că nu conţine nici un tip de biocid (precum agenţi formaldehidici de descompunere), ci nu necesită nici adăugare ulterioară de biocid pentru a-l menţine stabil. Noul produs este potrivit pentru multe tipuri diferite de prelucrări mecanice, de la degroşare la rectificare. Mai multe detalii găsiţi la http://www.henkelmultan.com/.


16957 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.