Previziunile economice din toamna anului 2015: Redresare moderată, în pofida dificultăților

Previziunile economice din toamna anului 2015: Redresare moderată, în pofida dificultăților

Redresarea economică în zona euro și în Uniunea Europeană în ansamblul său, aflată în prezent în cel de al treilea an, ar trebui să continue într-un ritm modest anul viitor, în pofida unor condiții mai dificile la nivelul economiei mondiale.

În contextul scăderii prețului petrolului, al politicii monetare flexibile și al unei valori externe relativ slabe a monedei euro, în acest an, redresarea economică s-a dovedit a fi rezilientă și s-a manifestat în toate statele membre. Cu toate acestea, a fost lentă.

Impactul factorilor pozitivi este în scădere pe fondul apariției unor noi provocări, cum ar fi încetinirea creșterii economiilor de piață emergente și a comerțului mondial, la care se adaugă tensiunile geopolitice persistente. Ca urmare a acțiunii stimulatoare a altor factori, cum ar fi mai buna ocupare a forței de muncă cu consecințe benefice asupra venitului disponibil real, condițiile de creditare mai relaxate, progresele în reducerea efectului de levier financiar și investițiile mai mari, este de așteptat ca ritmul de creștere să reziste provocărilor din 2016 și 2017. În unele țări, impactul pozitiv al reformelor structurale va contribui, de asemenea, la sprijinirea în continuare a creșterii.

În total, conform previziunilor, PIB-ul real al zonei euro va crește cu 1,6 % în 2015, cu 1,8 % în 2016 și cu 1,9 % în 2017. Pentru UE în ansamblul său, se așteaptă o creștere a PIB-ului real cu 1,9 % în acest an, cu 2,0 % în 2016 și cu 2,1 % în 2017.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte pentru moneda euro și dialog social, a declarat: „Previziunile economice de astăzi arată că economia zonei euro își continuă redresarea moderată. Creșterea este susținută în mare parte de factori temporari, cum ar fi scăderea prețului petrolului, cursul de schimb mai slab al euro și politica monetară flexibilă a BCE. Zona euro și-a dovedit reziliența în fața evoluțiilor externe, precum încetinirea comerțului mondial, ceea ce este încurajator. Pentru a susține și a consolida redresarea trebuie să profităm de această conjunctură favorabilă și să instaurăm finanțe publice responsabile, să stimulăm investițiile și să aplicăm reforme structurale pentru creșterea competitivității. Aceste aspecte sunt importante, în special în contextul încetinirii economiei mondiale, al tensiunilor continue din vecinătatea noastră și al necesității de a gestiona criza refugiaților cu fermitate și în mod colectiv.”

Pierre Moscovici, comisar pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a declarat:„Economia europeană își continuă tendința de redresare. În perspectiva anului 2016, vedem accelerarea creșterii și scăderea șomajului și a deficitelor bugetare. Și totuși îmbunătățirile sunt încă distribuite neomogen: în special în zona euro, convergența nu se realizează suficient de repede. Rămân provocări majore: investiții insuficiente, structuri economice care frânează ocuparea forței de muncă și creșterea economică și niveluri în mod persistent ridicate ale datoriei private și ale celei publice. Trebuie să răspundem acestor provocări cu politici îndrăznețe și decisive în 2016, în special în contextul perspectivei globale incerte.”

Redresarea se manifestă în toate statele membre

Cererea internă este în creștere în acest an în majoritatea statelor membre din zona euro, iar activitatea economică ar trebui să se intensifice în întreaga UE în 2016 și 2017. Consumul privat este în creștere ca urmare a veniturilor nominale mai mari și a unui nivel scăzut al inflației. Este de așteptat, de asemenea, ca investițiile să crească într-o anumită măsură, ca urmare a majorării veniturilor disponibile ale gospodăriilor, a îmbunătățirii marjelor de profit ale corporațiilor, a condițiilor de finanțare favorabile și a unei mai bune perspective a cererii.

Reformele din trecut sprijină obținerea unor rezultate mai bune pe piața muncii

Piața muncii continuă să se consolideze într-un ritm lent, care variază de la un stat membru la altul. Țările grav afectate care au aplicat reforme ale pieței muncii ar trebui să înregistreze însă creșteri mai mari în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. În zona euro, este de așteptat ca ocuparea forței de muncă să crească cu 0,9 % în acest an și anul viitor și cu 1 % în 2017. În UE, ocuparea forței de muncă ar trebui să crească cu 1,0 % în acest an și cu 0,9 % în 2016 și 2017. În ansamblu, se estimează că șomajul va continua să scadă treptat și se vor înregistra diferențe considerabile între statele membre. Conform previziunilor șomajul va scădea, în zona euro, de la 11,0 % în acest an, la 10,6 % în anul viitor și la 10,3 % în 2017, iar în UE în ansamblu său, de la 9,5 % în acest an, la 9,2 % în 2016 și la 8,9 % în 2017.

Perspectiva bugetară continuă să se îmbunătățească

În 2015, se așteaptă ca raportul dintre deficit și PIB, agregat la nivelul zonei euro, să scadă la 2,0 %, datorită eforturilor de consolidare fiscală depuse în trecut și intensificării ciclice a activității economice și, într-o mai mică măsură, datorită scăderii cheltuielilor cu dobânzile. Până în 2017, raportul dintre deficit și PIB ar trebui să scadă în zona euro la 1,5 %. Este de așteptat ca orientarea fiscală a zonei euro să rămână, în general, neutră. Pentru zona euro, se estimează că raportul dintre datorie și PIB va scădea de la vârful de 94,5 % înregistrat în 2014, la 91,3 % în 2017. Pentru UE în ansamblul său, se estimează că raportul dintre deficit și PIB va scădea de la valoarea de 2,5 % previzionată pentru acest an, la 1,6 % în 2017, iar raportul dintre datorie și PIB va scădea de la valoarea de 87,8% previzionată pentru acest an, la 85,8 % în 2017.

Scăderea prețului petrolului reduce temporar inflația

Scăderea abruptă a prețurilor la petrol și la alte materii prime a avut ca efect o inflație globală negativă în zona euro și în UE în luna septembrie. Acest lucru maschează însă faptul că majorarea salariilor, creșterea consumului privat și îngustarea deviației PIB încep să exercite o presiune din ce în ce mai mare asupra prețurilor. Este de așteptat ca inflația anuală să crească, în zona euro, de la 0,1 % în acest an la 1,0 % anul viitor, iar în UE de la 0 % în acest an la 1,1 % anul viitor; pentru 2017 se previzionează o valoare de 1,6 % atât pentru zona euro, cât și pentru UE.

Încetinirea economiei mondiale reduce cererea pentru exporturile UE

Perspectivele creșterii economice mondiale și ale comerțului mondial s-au deteriorat considerabil începând din primăvară, din cauza declinului economiilor de piață emergente, în special al Chinei. Este de așteptat ca economiile de piață emergente să atingă cel mai scăzut nivel în cursul acestui an și să înceapă redresarea în 2016.

Până în prezent, exporturile zonei euro au fost, în mare măsură, neafectate de deteriorarea comerțului mondial, în principal datorită deprecierii din trecut a euro. Cu toate acestea, se preconizează o încetinire a creșterii exporturilor în 2016, urmată de o revenire ușoară în 2017.

Crește excedentul de cont curent

Excedentul de cont curent în zona euro ar trebui să crească în acest an, ca urmare a reducerii deficitului comercial provocat de importurile de petrol și a îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a schimburilor comerciale, dar și ca urmare a menținerii unor excedente mari în unele state membre și a corecției în trecut a deficitului în alte state membre. Este de așteptat ca excedentul de cont curent să scadă ușor în 2017, pe măsură ce prețul petrolului va crește și condițiile de desfășurare a schimburilor comerciale se vor deteriora.

Sosirea solicitanților de azil ar putea avea un mic impact economic pozitiv

Aceste previziuni oferă o primă evaluare a impactului economic produs de sosirea în UE a unui mare număr de solicitanți de azil. Deși pe termen scurt cheltuielile publice suplimentare conduc la creșterea PIB-ului, pe termen mediu este de așteptat să se producă un impact pozitiv suplimentar asupra creșterii economice ca urmare a creșterii ofertei de forță de muncă, cu condiția să se aplice politici judicioase, care facilitează accesul la piața muncii. Pentru UE în ansamblul său impactul asupra creșterii economice este mic, dar acesta poate fi mai semnificativ în unele state membre.

Riscurile care afectează aceste previziuni sunt, în principal, externe și, în marea lor majoritate, negative

Riscurile legate de perspectivele economice mondiale au crescut. O creștere mai scăzută a piețelor emergente, în special o ajustare mai perturbatoare în China, și efectele normalizării așteptate a politicii monetare a SUA asupra piețelor emergente ar putea avea un impact negativ mai mare asupra investițiilor și a activității economice în Europa decât se estimează în prezent.

 

Context

Previziunile țin seama de toate datele și factorii relevanți disponibili până la 22 octombrie 2015, inclusiv de ipotezele privind politicile guvernamentale. Sunt incluse în previziuni numai politicile anunțate în mod credibil și detaliate în mod corespunzător, presupunând că acestea nu suferă modificări.

Aceste previziuni se bazează și pe o serie de ipoteze referitoare la elemente externe, cum ar fi cursurile de schimb, ratele dobânzilor și prețurile materiilor prime. Cifrele utilizate reflectă așteptările pieței, determinate pornind de la piețele instrumentelor derivate, la momentul realizării previziunilor.

Comisia va actualiza previziunile sale economice în februarie 2016.

* As usual, the forecasts are conditioned upon, inter alia, the technical assumption of 'no policy change'.

This means that specific policy measures, especially in the budgetary field, which have not yet been disclosed are not taken into account.

As a result, projections for 2017 are essentially an extrapolation of present trends.

 

IP/15/5996


2301 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.

Cere Detalii sau Oferta

Completati cu numele dvs.

Completati cu denumirea companiei pe care o reprezentati.

Adresa dvs. de e-mail.

Numarul dvs. de contact.

Mesajul dvs.

Pentru abonare (la revista sau newsletter), postare comentarii sau participare la discutiile din forum, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator. Daca nu aveti cont, click pe [creeaza un cont nou]
CAPTCHA

Introduceţi codul numeric din imaginea de mai jos.

Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.