Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Întrucât în luna martie a.c. au fost publicate documentele consultative ale unor programe operaţionale pentru perioada 2014 – 2020, sintetizăm, în continuare, câteva dintre prevederile Programului Operaţional Regional (POR) şi ale Programului Operaţional Competitivitate (POC), care, prin acordarea de sume nerambursabile, pot răspunde nevoilor de finanţare a proiectelor de investiţii pe care le aveţi în vedere în continuare, pe termen mediu şi lung.
Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, realizabil prin obiective specifice vizate de priorităţile de investiţii definite în cadrul axelor prioritare ale programului.
Astfel, IMM-urile, atât din domeniul producţiei, cât şi din cel al serviciilor, sunt vizate în mod special de Axa Prioritară 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, pentru care se prevede o alocare financiară totală de 700 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). În cadrul acestei axe, se vor acorda finanţări în cadrul a două domenii de intervenţie (priorităţi de investiţii):
• investiţiile realizate de start-up-uri, în domeniul producţiei şi serviciilor: achiziţionarea de active corporale (spaţii de producţie şi servicii, dotarea cu echipamente) şi a celor necorporale (de tipul brevete, licenţe etc);
• activităţile pentru dezvoltarea (crearea, modernizarea şi extinderea) infrastructurii incubatoarelor/acceleratoarelor de afaceri, inclusiv dotarea acestora cu utilităţi şi echipamente;
• dezvoltarea serviciilor oferite de către acestea, cum ar fi cele de administrare, contabilitate, marketing etc.
• activităţile de construcţie, modernizare sau extindere a spaţiilor de producţie sau servicii specifice IMM-urilor;
• activităţile de dotare cu echipamente şi instalaţii industriale, maşini şi utilaje sau alte tipuri de dotări necesare, care pot contribui la îmbunătăţirea şi creşterea capacităţilor de dezvoltare a produselor şi a serviciilor;
• activităţile de achiziţionare de instalaţii şi echipamente specifice, în scopul obţinerii unei economii de energie sau sisteme care utilizează surse regenerabile alternative de energie, pentru eficientizarea activităţilor desfăşurate;
• activităţi necesare pentru parcurgerea procesului de certificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice;
• activităţile de implementare şi certificare a sistemelor de management a calităţii ISO, respectiv certificarea sistemelor de management al calităţii, mediului sau sănătăţii conform standardelor în vigoare;
• activităţile de promovare a produselor şi serviciilor.
La fel ca în perioada de programare anterioară, un indicator de realizare deosebit de important al proiectelor finanţate va fi numărul de locuri de muncă create.
Programul Operaţional Competitivitate (POC) 2014 – 2020 se înscrie pe aceeaşi direcţie a obiectivului general, pe care îşi propune să îl atingă prin intervenţii în domeniile TIC (tehnologia informaţiei şi comunicării) şi CDI (cercetare-dezvoltare-inovare), definite ca priorităţi de investiţii în cadrul celor două axe prioritare ale programului.
Reţinem în mod special Axa Prioritară 1 –„Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor”, prin care se vor acorda finanţări în cadrul a două domenii de intervenţie (priorităţi de investiţii), din care menţionăm următoarele acţiuni:
În cadrul acestei acţiuni sunt eligibile
• întreprinderile mici, mijlocii sau mari, pentru care activitatea de CD nu constituie obiectul principal de activitate (sau nu există în obiectul de activitate al întreprinderii),
• parteneriatele formate, la iniţiativa sectorului antreprenorial, din întreprinderi şi instituţii de CD şi/sau învăţământ superior,
• întreprinderi nou-create inovatoare,
şi se finanţează următoarele tipuri de proiecte:
• proiecte tehnologice inovative, prin care se va realiza o inovare de produs (atât pentru bunuri, cât şi pentru servicii), o inovare de produs şi de proces, sau numai inovare de proces, bazată pe exploatarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice sau pe baza drepturilor de proprietate industrială, iar rezultatele proiectului vor aparţine în totalitate întreprinderii care propune proiectul;
• proiecte CDI pentru întreprinderile nou-create inovatoare;
• proiecte pentru angajarea/detaşarea temporară de personal cu înaltă calificare pentru a întări capacitatea de cercetare şi inovare a întreprinderilor ş.a.
În cadrul acestei acţiuni sunt eligibile:
• spin-off-uri: firme care urmează să se înfiinţeze pe baza unui rezultat obţinut dintr-un proiect de cercetare al unei organizaţii de cercetare de drept public (instituţie de CD sau de învăţământ superior), în scopul continuării soluţiei cercetate până la finalizarea ei, în vederea producerii şi comercializării rezultatelor pe piaţă;
• start-up-uri: microîntreprinderi sau întreprinderi mici, care înregistrează o vechime de maxim 3 ani în anul depunerii proiectului şi au un plan de afaceri bazat pe un rezultat CD.
Forma finală a Programelor Operaţionale va fi disponibilă după aprobarea lor de către Comisia Europeană.
Criteriile specifice de eligibilitate, indicatorii specifici de realizare si alte condiţii privind acordarea finanţării vor fi stabilite în Ghidul Solicitantului.
În vederea pregătirii unui proiect de investiţii, pentru a fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, întreprinderile trebuie să parcurgă, din timp, câţiva paşi:
La data introducerii la tipar a articolului, se estimează deschiderea etapei de depunere a cererilor de finanţare în cadrul POR 2014-2020 la sfârşitul anului 2014 - începutul anului 2015.
...
Notă: Acest articol are un caracter exclusiv informativ, oferă informaţii disponibile la data trimiterii la tipar şi nu are pretenţia că informaţiile prezentate sunt exhaustive. Resursele informaţionale folosite în documentarea acestui articol sunt surse de informaţii cu calitate oficială. Autorii acestui articol, persoane juridice sau fizice, îşi declină orice răspundere în legătură cu urmările, câştigurile sau pierderile, directe sau indirecte, ale acţiunilor întreprinse de terţi, exclusiv şi nemijlocit în baza informaţiilor conţinute în acest articol.
Mioara Săpașu este General Manager Corevents Management
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.