Aboneaza-te la T&T
6. MINEX continuă să investească în dezvoltare, pe timp de criză
CNR-CME împreună cu RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE a organizat în ziua de 20 noiembrie 2013, la EXPOROM Exhibition Center, conferinţa ,,Interconectivitatea Sistemelor Energetice'', având ca obiectiv analiza dezvoltării sistemului electroenergetic din România în conformitate cu tendinţele actuale europene privind soluţiile moderne de acoperire a necesarului de energie electrică, utilizarea eficientă a surselor regenerabile de energie şi creşterea fiabilităţii sistemelor de energie.
Lucrările conferinţei au fost deschise de domnul prof.dr.ing. Mircea Eremia care a subliniat importanta aspectelor analizate în contextul modificării importante a structurii surselor de energie electrică şi a poziţionării acestora. Transferul eficient al energiei electrice către marile zone de consum necesită realizarea unei noi structuri a sistemului electroenergetic european în care marile magistrale de energie electrică, în particular cele de tensiune continuă, vor avea un rol important.
Aspectele legate de creşterea capacităţii de interconexiune a României pentru a asigura o integrare eficientă în sistemul european au fost analizate pe larg de doamna ing. Dana Petrescu, din cadrul Transelectrica, care a apreciat faptul că, în prezent, preocuparea pentru dezvoltarea sistemului electroenergetic european se concentrează pe adaptarea la condiţiile pieţei unice europene şi la transportul energiei electrice generată de sursele regenerabile de energie. Schema sistemului energetic din România este bine dezvoltată dar în viitor vor fi necesare noi dezvoltări pentru a creşte capacitatea de interconexiune cu ţările învecinate, asigurând astfel schimburi de energie determinate de activităţile de pe piaţa de energie electrică. Pentru realizarea acestor obiective în planul de dezvoltare sunt incluse următoarele obiective:
Vor trebuie rezolvate atât problemele de finanţare (circa 5 miliarde €) cât şi obţinerea drepturilor pentru terenurile necesare realizării liniilor. Desigur că trebuie analizate şi modificările care vor interveni în viitor odată cu conectarea sincronă a Republicii Moldova şi a Ucrainei la sistemul european.
Problemele complexe ale interconexiunii directe cu Turcia prin intermediul unui cablu submarin au fost abordate de domnul dr.ing. Georgel Gheorghiţă, director adjunct SC FICHTNER ENGINEERING SA. Studiile efectuate au pus în evidenţă posibilitatea tehnică de realizare a acestei legături cu date preliminare: tensiune ± 500 kV, lungime circa 400 km, putere transportată 800 sau 1000 MW, în schemă bipolară cu mijlocul conectat la pământ, investiţie de circa 0,5 miliarde €. Au fost analizate problemele complexe legate de alegerea traseului, alegerea schemei liniei, alegerea tipului de cablu şi de realizare a liniei pe traseul Constanţa – Teiaş. De asemenea au fost subliniate aspecte specifice realizării liniilor de tensiune continuă şi a problemelor care apar la exploatarea acestora.
Analiza perspectivelor şi a restricţiilor a pus în evidenţă aspectele de organizare/finanţare, de obţinere a avizelor interne şi internaţionale, de realizare a indicatorilor economici, de influenţă a politicilor energetice ale ţărilor implicate.
Domnul dr.ing. Horia Câmpeanu, de la ISPE SA a subliniat, în expunerea sa, faptul că dezvoltarea sistemelor energetice se bazează pe informaţii. În prezent, efortul soft este mai important decât efortul hard, fiind necesară realizarea sistemelor EMS-SCADA pentru secolul 21.
Dezvoltarea sistemelor electroenergetice se poate face şi prin reutilizarea echipamentelor actuale încă bune dar dotate cu sisteme informatice care să permită funcţionarea sistemelor realizate de diferiţi producători. În aceste condiţii volumul de informaţii va fi enorm şi vor fi necesare instrumente eficiente pentru gestionarea acestora. Standardele în curs de dezvoltare trebuie să abordeze în mod eficient blocurile echipament, conectivitate şi variabile de stare, în condiţiile unui sistem extrem de complex care să asigure funcţionarea sigură în timp real.
Sistemul dezvoltat în România, bazat de un server central şi participanţi, cu informaţii verificate şi validate, oferă un instrument informatic eficient operatorului de sistem pentru a asigura funcţionarea în siguranţă a sistemului electroenergetic din România împreună cu sistemele învecinate.
Problemele generale ale sistemului energetic european şi soluţii pentru viitorul reţelei electrice europene au fost prezentate pe larg de domnul prof.dr.ing. Mircea Eremia.
Evacuarea energiei electrice din viitoarea reţea offshore din Marea Nordului către marile centre de consum din Europa, transportul unor cantităţi de energie electrică de provenienţă solară din Sudul Europei (inclusiv Nordul Africii) către utilizatorii din Europa Centrală, dezvoltarea unei pieţe unice de energie electrică şi îmbunătăţirea siguranţei în funcţionare a ENTSO-E, pentru evitarea congestiilor şi blackout-urilor, impun realizarea unor magistrale de mare capacitate la tensiune continuă – numite SuperGrid HVDC, care vor fi exploatate în paralel cu sistemul HVAC European.
Transportul şi controlul circulaţiei de putere activă în sisteme mixte va necesita utilizarea intensăa sistemelor FACTS (Flexible Alternating Current Transmission Systems) şi dezvoltarea sistemelor informatice de comandăşi control.
Sistemele de transport la tensiune continuăau cunoscut o evoluţie continuăastfel căîn prezent sunt în funcţiune sau în faza de proiectare linii de tensiune pânăla ±1100 kV, urmând săse ajungăpânăla 5 terminale. Analiza efectuatăa pus în evidenţătendinţa utilizării instalaţiilor de conversie de tipul VSC (Voltage-Source Converter) oferind avantaje la liniile în cablu şi asigurând o calitate superioară a energiei electrice furnizată în sistemul de tensiune alternativă.
Liniile de înaltă tensiune continuă, de lungime mare şi putere transportată importantă, aflate în funcţiune sau în fază de constructie din Brazilia (Rio Madeira– Brazilia, ± 600 kV, 2´3150 MW, 2375 km), India (Biswanath–Alipurduar–Agra, ± 800 kV, 6000 MW, 1728 km), China (Jinping-Sunan,± 800 kV, 7200 MW, 2090 km,Zhundong-Chengdu,±1100 kV, 11000 MW, 2700 km şi Mengxi-Wuhan, ± 800 kV, 10000 MW, 1400 km) pun în evidenţăposibilitatea practicăa utilizării şi în Europa a unor mari magistrale de tensiune continuăpentru dezvoltarea unor proiecte majore:
Studiile efectuate au arătat că şi în România legăturile la tensiune continuă pot fi luate în considerare pentru dezvoltarea sistemului electroenergetic.
În expunerea sa, domnul ing. Călin Vilt, consilier CNR-CME, s-a referit la problemele actuale ale sistemelor inteligente de energie (Smart Grids) care, conform directivelor europene devin obligatorii pentru creşterea siguranţei în alimentarea cu energie a utilizatorilor şi pentru asigurarea funcţionării eficiente a pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale.
Standardizarea contoarelor inteligente, standardizarea elementelor de încărcare a vehiculelor electrice şi standardizarea elementelor de rețele inteligente și compatibilizarea cu contoarele inteligente trebuie abordate odată cu preocupările pentru creşterea consumului de energie electrică, găsirea unor noi instrumente de finanţare, promovarea proiectelor de cercetare-dezvoltare, echilibrarea structurii de producţie a energiei electrice, continuarea studiilor privind stocarea energiei electrice, dezvoltarea unor noi sisteme de arhitecturi de date.
Se estimează că dezvoltarea sistemelor smart grids va permite:
Rezultatele obţinute până în prezent la operatori din SUA au pus în evidenţă avantaje importante în controlul curbelor de sarcină, satisfacerea clienţilor, implicarea acestora în funcţionarea pieţei de energie electrică.
În cadrul sesiunii de discuţii, intervenţiile domnilor Stelian Gal, Florin Ciobanu, Goia Laurenţiu au cuprins analize de detaliu a problemelor prezentate în cadrul conferinţei.
Sesiunea a II-a conferinţei a fost deschisă prin expunerea domnului Marian Cernat, director ANRE, care a abordat problemele legate de liberalizarea pieţei de energie electrică din România şi perspectiva integrării la nivel regional. După o prezentare a problemelor specifice sistemului energetic din România şi a structurii pieţei de energie electrică, au fost analizate problemele care trebuie să fie rezolvate pentru dezvoltarea viitoare a sectorului energetic:
Se poate sublinia concluzia că în România există o piaţă cu o structură complexă, cu un grad ridicat de competitivitate, cu un grad ridicat de liberalizare, capabilă de integrare regională (schimburi importante cu sistemele vecine, cuplarea PZU, piaţă regională de echilibrare, alocare centralizată de capacitate).
Domnul ing. Bogdan Renea, membru al Directoratului CEZ Trade, a prezentat rezultate obţinute în dezvoltarea parcurilor eoliene din Dobrogea. Firma CEZ a investit în România practic 2 miliarde € în realizarea parcurilor eoliene Fântânele şi Cogealac, asigurând o putere instalată practic de 600 MW. Realizarea celor două parcuri eoliene a determinat o îmbunătăţire substanţială a infrastructurii rutiere în zonă, locuri de muncă şi implementarea unei tehnologii moderne în sistemul de producere a energiei electrice.
Modificarea schemei suport a schimbat perspectiva surselor regenerabile şi posibilitatea recuperării sumelor investite.
Aspectele privind pieţele regionale de energie şi integrarea acestora în piaţa unică europeana au fost expuse de doamna ing. Cristina Şetran, director program OPCOM S.A.
OPCOM S.A. este un organism esenţial pentru funcţionarea pieţei de energie din România asigurând administarea următoarelor componente:
Pieţele de energie electrică administrate de OPCOM
Este în curs elaborarea de noi produse de tranzacţionare a energiei electrice:
Integrarea europeană a pieţelor de energie electrică poate avea loc prin mecanisme de cuplare a pieţelor aflate în funcţionare comercială şi prin mecanisme de cuplare a pieţelor în dezvoltare, urmând a fi rezolvate problemele legate de armonizarea timpilor de închidere a porţilor, algoritm unic de stabilire a preţurilor, disponibilizarea ofertelor (anonimizate) între burse.
Un rol important îl are Regulamentul (UE) Nr.1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie, REMIT, care prin prevederile sale stabileşte în mod coerent cu normele aplicabile pietelor financiare şi cu specificul funcţionarii pieţelor angro de energie, reguli care interzic practici abuzive care afectează pieţele angro de energie.
În cadrul sesiunii de discuţii şi concluzii au fost prezentate probleme importante ale interconectării sistemelor de energie de către domnii Cernat Marian, Călin Vilt, Nicolae Golovanov, Mircea Eremia.
Lucrările conferintei au abordat problemele actuale şi de viitor ale sistemelor electroenergetice interconectate ca un prim pas către reţeaua electrică europeană, au fost evidenţiate soluţii care să permită funcţionarea eficientă a acesteia şi au fost subliniate următoarele aspecte principale:
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.