În ziua de 27 octombrie 2011, în sala Fortuna a Hotelului Intercontinental s-au desfăşurat lucrările conferinţei internaţionale „Protecţia Infrastructurilor Critice. Cooperarea dintre Sectorul Guvernamental, Mediul de Afaceri şi Societatea Civilă”.
Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate A.R.T.S., CNR-CME, Asociaţia Română pentru Promovarea Protecţiei Infrastructurilor şi Serviciilor Critice A.R.P.I.C. şi Fundaţia EURISC. Managementul evenimentului a fost asigurat de ITS Events Management.
Conferinţa a fost organizată cu sprijinul Partenerilor Principali Civitas Systems, HP România, Transelectrica, UTI Systems, Helinick şi a Partenerilor IBM România, Secant Security, Security Global Consulting şi UTC Fire&Security. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, prin prezenţa unui număr 120 de specialişti din ţară şi din străinătate, din mediul academic şi guvernamental.
Temele dezbătute s-au referit la cele mai importante aspecte privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice, la etapele care trebuie parcurse pentru dinamizarea domeniului şi pentru conştientizarea operatorilor privind importanţa protecţiei infrastructurilor critice.
În încheierea lucrărilor conferinţei s-a desfăşurat masa rotundă „Cooperarea între sectorul guvernamental, mediul de afaceri şi societatea civilă pentru protecţia infrastructurilor critice”. Întrebările din partea participanţilor, amplele discuţii desfăşurate şi răspunsurile avizate din partea reprezentanţilor principalelor organisme implicate au subliniat importanţa cunoaşterii infrastructurilor critice, a elaborării unor proceduri şi norme clare pentru protecţia infrastructurilor critice şi necesitatea unei colaborări mai strânse la toate nivelurile pentru asigurarea unui răspuns eficient la evenimentele care pot afecta infrastructurile critice.
Principalele probleme abordate au fost:
-
realizarea unui cadru legislativ adecvat privind securitatea şi promovarea legii securităţii private;
-
formarea profesională în domeniul serviciilor de securitate şi pregătirea specialiştilor (proiectanţi, ingineri, consultanţi);
-
provocări în şi din spaţiu pentru infrastructurile critice;
-
noi tendinţe privind protecţia infrastructurilor critice;
-
trecerea de la Securitate cibernetică la Inteligenţă cibernetică - un nou cadru pentru protecţia infrastructurilor critice;
-
protecţia infrastructurilor critice - componentă strategică a Sistemului Energetic Naţional;
-
planificarea managementului securităţii infrastructurilor critice;
-
serviciile de securitate privată; modele şi domenii aplicative;
-
protecţia infrastructurilor critice prin schimb de informaţii protejat; sistemul european NEISAS pentru alertă şi schimb de informaţii;
-
integrarea dintre securitatea fizică şi IT;
-
sistem operaţional de analiză şi management al riscului.
_____________________________________________________
14237 vizualizari
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.