
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Dezvoltarea Durabilă a României
Bucureşti, 12 Octombrie 2015 - Oportunităţile şi obstacolele pe care România le întâmpină în dezvoltarea sa durabilă sunt reflectate în domeniul eficienţei energetice. După intrarea în vigoare a legii 121/2014 a eficienţei energetice, drumul către stabilirea unor strategii prin care se pot atinge scopurile trasate de această nouă lege, în conformitate cu reglementările europene în domeniu a fost deschis. În cadrul conferinţei Forumul Roman de Eficienta Energetică 2015, organizate de Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE) şi GOVNET Conferences, unde au participat 19 speakeri, aparţinând marilor companii de pe piaţa energiei şi industriei prelucrătoare precum şi reprezentanţi ai autorităţilor romane, s-au adus în discuţie multe dintre problemele şi oportunităţile evidenţiate de implementarea Directivei Europene 27/2012.
Odată cu prezentarea lui Maricel Popa, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, s-a adus în discuţie strategia energetică naţională şi publicarea caietului de sarcini în vederea elaborării studiului cu privire la aceasta.
Gerard Verdebout, preşedintele ARPEE,a precizat în timpul conferinţei: “Comisia Europeană lucrează la un proiect de reţea pentru încălzire/răcire la nivel European [ce ar trebui să fie în curând finalizat]. Speram că şi în România să existe în curând acea strategie energetică naţională”.
“S-a vorbit de strategia economică naţională şi atâta vreme cât încă este în elaborare noi credem că piaţa serviciilor energetice ar trebui să ia acel rol de lider în promovarea tuturor acestor activităţi circumscrise domeniului de eficienta energetică. Nu este numai opinia noastră, după cum probabil vă este cunoscut, este o opinie împărtăşită unanim la nivel european în ultima vreme de unde şi directivele şi presiunile asupra transpunerii prevederilor în legislaţia naţională în sensul în care eficienta energetică reprezintă calea cea mai eficientă sub aspectul costurilor pentru a promova obiectivele strategice la nivel naţional,” a adăugat Daniel Radut, Director Energy Services, CEZ Group.
“Suntem parteneri deja tradiţionali şi ne aflăm aici pentru că împărtăşim valori comune. Care este utilitatea finală a energiei? Este, până la urma confortul familiei noastre. Familia este una dintre valorile noastre comune. [...] Ne-am dori cu toţii că până la sfârşitul anului viitor să avem o strategie energetică naţională,” a arătat în prezentarea sa Gabriel Istoc, General Manager al B-Team.
Discuţiile au fost centrate pe situaţia curentă şi viitoare a eficienţei energetice în companiile prezente la conferinţa precum şi în statul roman.
“Întrucât soluţia noastră nu este o cutie neagră pe care să o conectăm şi să înceapă să reducă consumul de energie, trebuie să plecăm de la înţelegerea fluxului energetic.
Înţelegerea fluxului energetic şi a procesului unde acest flux este folosit reprezintă primul pas, credem noi, către eficienta energetică şi analiza acestuia ne duce de fapt către elaborarea politicilor şi investiţiilor fiecărui client,” a declarat Răzvan Todor, Business Developement Manager în cadrul Adrem Automation.
Observaţii cu privire la Directiva Europeană 27/2012 au fost făcute pe tot parcursul evenimentului.
Mirela Pleşca, reprezentant ANRE a ţinut să precizeze că: “Este o directivă foarte complicată. În acest moment dacă aţi citit pe site-ul Comisiei Europene, 27 din 28 de state member UE au deja procedura de infringement în diferite stadii.”
O noutate din punct de vedere al participării la un astfel de eveniment a fost prezenta Microsoft în cadrul conferinţei.
Todi Pruteanu, Business Developement Manager al Microsoft România a declarat: “Suntem pentru prima dată la un eveniment dedicat eficienţei energetice. Este în primul rând un mesaj de susţinere pentru colaboratorii noştri Adrem. [...] Asta nu înseamnă că nu avem de a face ca şi companie cu acest domeniu. [...] Nu avem noi înşine un produs de management energetic [dar] este o oportunitate pentru Microsoft să fie aproape de furnizorii de soluţii cum e cazul Adrem. Ieşim cumva dintr-o stare de confort şi ne apropiem mai tare de procesele industriale şi de business, lucrând împreună cu partenerii noştri la astfel de soluţii.”
Cătălin Homor, General Director al Metrorex, a vorbit despre felul în care compania încearcă să reducă consumul energetic atât al său cât şi cel general, venit din consumul de carburanţi, precizând, de exemplu, ca “parcajul suprateran [este] o tendinţă pe care Bucureştiul ar trebui să o urmeze pentru a nu mai permite injectarea în traficul Bucureştean al autoturismelor care vin din zonele limitrofe şi celor care în fiecare zi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti.”
Asupra prezentării Metrorex, Bruno Ribo, CEO al Arcelor Mittal s-a oprit pentru a face precizarea ca cele două companii au multe în comun şi că “eficienţa energetică este legată de greutatea vagoanelor de tren”. A adăugat apoi: “Noi producem oţel mai rigid şi mai puternic ce reduce greutatea vagoanelor fără a le afecta rezistenţă”.
Cu privire la unele tehnologii noi, ce ar ajuta la menţinerea unui mediu înconjurător sănătos, Gheorghe Dobra, General Director în cadrul Vimetco Alro a precizat: “Avem încredere că aluminiu va deveni la nivel mondial alternativă de stocare a energiei mult mai prietenoasă cu mediul, faţă de soluţiile folosite până în prezent.”
În acelaşi spirit al ocrotirii mediului, Bogdan Balaci, General Manager al Philips Lighting a vorbit despre sistemul Power over Ethernet: “Tehnologia Power over Ethernet permite alimentarea sistemului de iluminat peste Ethernet. Există deja clădiri care utilizează această tehnologie. Gândiţi-vă ce impact are acest lucru asupra tot ce înseamnă ‘facility management’, faptul că nu mai trebuie să avem cabluri de iluminat într-o clădire şi că se integrează complet cu sistemele IT.”
“Rolul nostru este acela de a ne ajuta clienţii din industrie. Prin reducerea consumului energetic se reduce risipă şi se extinde viaţa echipamentelor şi petrolului folosit. Trebuie să îi ajutăm să crească productivitatea,” a susţinut Giovanni Gagliardi, Lubricant Field Engineer, EXXON Mobile SE Europe.
Importanta eficienţei energetice a fost subliniată pe tot parcusul discuţiilor şi prezentărilor, dovedind preocuparea companiilor şi statului român cu privire la o dezvoltare durabilă a României. Astfel, prin înţelegerea pericolului reprezentat de consecinţele ignorării faptului că multe dintre resursele planetei nu sunt regenerabile, se poate acţiona preventiv în aşa fel încât viitoarele generaţii să nu fie supuse unor sacrificii cauzate de risipă celor de acum.
În acest sens, Costel Cirstea, General Manager şi Energy Manager Finance/Expense Reduction Team în cadrul Doosan IMGB a adăugat ca “din comoditate am ajuns la epuizarea resurselor. Dacă nu ne vom opri dintr-un proces continuu de consum, viitorul nu este unul roz.”
În final, Madalin Apostol, Department Manager, Special Projects în cadrul OMV Petrom a încheiat spunând că “eficienţa energetică trebuie tratată ca o resursă în sine”.
Partenerii Forumului au fost: ARPEE (co-organizator),Adrem Automation, ArcelorMittal, Axpo Energy România, B-Team, Bitdefender, CEZ Group, Holcim Romanian, Lubexpert, Luxten, Microsoft, OMV Petrom, Phillips, Recolamp, Schneider Electric, Transelectrica, Veolia, Vimetco Alro.
Despre GOVNET
GOVNET este un canal media independent ce furnizează informaţii concentrate pe realitatea economico-politică şi pe climatul de afaceri ale României şi totodată, organizator de evenimente, prin GOVNET Conferences. Obiectivul GOVNET este să fim o sursă reală de informaţii şi de analize specifice din zona de business pentru cei interesaţi să investească în ţara noastră şi, de asemenea, să promovăm parteneriate prin intermediul celei mai de succes platforme de informare şi networking direct în cadrul evenimentelor de înalt nivel şi conferinţelor de afaceri.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.