„Smart Cities of Romania”, prima abordare coerentă a problematicii oraşelor inteligente la nivel local

 „Smart Cities of Romania”, prima abordare coerentă a problematicii oraşelor inteligente la nivel local

Prima ediţie a conferinţei ,,Smart Cities of Romania” a înregistrat o audienţă record de peste 500 de participanţi şi a reunit reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, administraţiei publice centrale şi locale şi ai organizaţiilor cu rol în reglementarea domeniilor conexe conceptului, dar şi ai mediului privat şi universitar.

Printre vorbitorii din cadrul celor patru sesiuni tematice ale primei zile a evenimentului, găzduit de Universitatea Politehnica București, s-au numărat viceprimarul Capitalei, Dan Darabonț, și prefectul Municipiului București, Paul Nicolae Petrovan, oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Energiei, precum și reprezentanți ai Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Asociației de Standardizare din România, Comitetului Economic și Social European, Ordinului Arhitecților, Asociației Auditorilor Energetici etc. Acestora li s-au alăturat, de-a lungul celor cinci sesiuni tematice din cea de a doua zi a conferinței, Constantin Dudu Ionescu, consilier de stat, reprezen­tant al Administrației Prezidențiale, Sorin Encuțescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, Bebe Viorel Ionică, secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informațională, Radu Puchiu, secretar de stat, reprezentant al Guvernului, și Mihnea Costoiu, rectorul UPB.

Principalele teme abordate în cadrul celor peste 50 de luări de cuvânt și prezentări au fost reprezentate de necesitatea dezvoltării strategiilor Smart City în rândul orașelor din România prin inter­mediul parteneriatelor de tip public-privat, nevoia abordării unitare a problematicii orașelor inteligente și a conformității cu standardele și cerințele exis­tente la nivelul UE și adoptarea unor soluții care să răspundă cerințelor reale ale cetățenilor, pre­cum și nivelul de accesibilitate al instrumentelor de finanțare.

 „Sper că administrația publică din România, nu numai din București, este capabilă să conștientizeze importanța pe care o are conceptul «Smart City» pentru evoluția sa ulterioară. Administrația publică este însă un beneficiar și, de aceea, inițiativa aparține organizațiilor private implicate în promovarea soluți-ilor dedicate orașelor inteligente și inițiativelor cetățe-nești coagulate în jurul unor interese bine definite.

Conferința «Smart City of Romania» are meri­tul de a consolida dialogul dintre administrația publică și mediul de afaceri, care reprezintă forța motrice în această relație”, a precizat viceprimarul Dan Darabonț, în deschiderea evenimentului.

 Concluziile rezultate în urma celor două zile de dezbateri au evidențiat o serie de aspecte critice în abordarea problematicii „Smart City” la nivel local. Astfel, dacă reprezentanții Guvernului și ai administrației centrale au dezbătut problema orașelor inteligente din perspectiva necesității unei viziuni și strate­gii naționale, cei ai administrației publice locale, ai autorităților cu atribuții de reglementare și ai asociațiilor și organizațiilor profesionale au nuanțat abordarea, exemplificând concret diferența dintre oportunitate și necesitate și subliniind necesitatea demarării proiectelor Smart City prin identificarea nevoilor reale ale comunității și analiza rentabilității investiției.

Răspunsurile practice la provocările cu care se confruntă orașele din România la momentul actual au fost oferite de către companiile participante - ZTE (partener principal), Huawei (partener tehnologic), NEC, Orange, Telekom, Cisco, IBM, Siemens, Ericsson, UTI, Luxten, Bosch, Teamnet, RASIROM, Lantec, Rittal, MTech și Vodafone.

Vorbitorii au evidențiat avantajul adoptării și utilizării unor soluții validate și confirmate prin proiecte implementate la nivel internațional, dar și local, care pot fi replicate prin adaptarea la condițiile și nevoile fiecărei comunități urbane în parte.

Exemple concrete ale modurilor în care soluțiile orașelor inteligente pot fi adoptate la nivel local au fost prezentate și de către reprezentanții Primăriei Capitalei și UPB, care au realizări importante în acest domeniu.

 Aflată la prima ediție, Conferința „Smart Cities of Romania” a reunit 18 companii internaționale și locale cu numeroase proiecte în domeniul orașelor inteligente, prezente atât în cadrul sesiunilor de prezentări, cât și al expoziției adiacente, care a oferit vizitatorilor oportunitatea de a vedea la lucru aplicații și sisteme complexe destinate orașelor inteligente și de a afla cum pot fi acestea adaptate pentru a răspunde cerințelor specifice.

Conferința „Smart Cities of Romania” este un eveniment anual organizat de către Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, ITS România, ARTS și ITS Events Management, sub patronajul Primăriei Municipiului București, al Ministerului Transporturilor și Universității Politehnica București. 


2157 vizualizari

Galerie foto

Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.