
Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Odată cu apariția internetului și cu creșterea puterii de calcul, tehnologia a devenit accesibilă oricui. În prezent, aceasta este peste tot în jurul nostru și, deși nu suntem tot timpul constienți de acest lucru, soluții inovatoare stau la baza a din ce în ce mai multor procese și activități din jurul nostru, revoluționând industrii dintre cele mai diverse. Astfel, apar firme care schimbă radical paradigma de business, iar acest lucru conduce la nevoia companiilor tradiționale de a se reinventa, de a investi mai mult în inovație și tehnologie pentru a rămâne competitive pe piață.
În cea de a 4-a revoluție industrială, digitalizarea reprezintă factorul cheie în dezvoltarea industriei prin eficientizarea proceselor de producţie, costuri reduse şi timp mai scurt de lansare pe piață – toate acestea cu scopul de a fi mai competitiv.
Dassault Systemes, împreună cu partenerii din România, vă vor explica modul prin care compania dumneavoastră poate fi direct implicată în această revoluție digitală.
Evenimentul va avea loc la Bucureşti, în data de 19 septembrie, la Hotel Intercontinental.
Pentru detalii:
Tel: +40 332.430.574; Email: info@cenit.ro
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.