Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
Noua versiune a software-ului de proiectare şi de fabricaţie asistată CIMATRON E11 vine în sprijinul utilizatorilor cu noi funcţii şi module, menite să scadă timpul de lucru în etapa de proiectare şi de pregătire a fabricaţiei, precum şi pentru creşterea productivităţii şi a calităţii produselor.
Module noi, precum ECO, ajută utilizatorul să poată urmări şi verifica toate modificările efectuate în etapa de proiectare a matriţelor, fără a fi nevoit să salveze un număr mare de fişiere după fiecare modificare efectuată.
Opţiunile noi implementate în modulul de proiectare a ştanţelor permit utilizatorului să realizeze un proiect de calitate, bazat pe analiza cu elemente finite privind deformaţiile plastice şi elastice, care apar în procesul de execuţie. Avantajul constă în aceea că aceste opţiuni sunt direct implementate în program şi sunt uşor de utilizat de către inginerul proiectant, fără a fi nevoie de cunoştinţe specializate în FEM. Utilizarea pachetului complet de opţiuni: Blank on Binder, Die Safety Zone Analysis, Die Thickness & Thinning Analysis, Die Forming Conditions, Die Springback Analysis, Die Springback Deform fac din Cimatron E11–die design unul dintre cele mai puternice programe din acest domeniu (figura 1 - deschidere).
De asemenea, noile funcţii implementate în partea de fabricaţie asistată conduc la creşterea productivităţii inginerilor CAM.
În Cimatron E11 este implementată tehnologia VOLUMILL pentru degroşare în 2.5x şi 3x. Această tehnologie are avantajul că permite realizarea operaţiilor de degroşare la viteze ridicate (timpi de prelucrare scăzuţi) şi, în acelaşi timp, o utilizare optimă a sculelor şi a maşinii. Totul constă în modificarea traiectoriilor, astfel încât să avem o încărcare constantă pe sculă pe toată adâncimea de aşchiere (în această tehnologie ap=2*diametrul sculei). În cadrul târgului Demo Metal 2013 au fost efectuate demonstraţii pe o maşină HAAS cu scule Walter. Timpul de lucru obţinut a fost de 3 ori mai mic decât la o prelucrare clasică a aceluiaşi reper (2.23 minute în loc de 9 minute). (figura 2)
Figura 2
O altă caracteristică importantă în partea de fabricaţie este acceea că în E11, pentru lucru în 3+2x se pot defini sistemele de coordonate pentru prelucrare direct în procedura de lucru, prin poziţionarea manuală a sculei şi generarea sistemului UCS în funcţie de orientarea sculei. (figura 3)
Figura 3
În E11, funcţia de realizare automată a găurilor a devenit, cu adevărat, puternică. Pentru găurile adânci, programul identifică automat intersecţia cu găurile deja realizate şi permite utilizatorului modificarea parametrilor de aşchiere în zonele respective. (figura 4)
Figura 4
În concluzie, Cimatron E11 reprezintă o soluţie optimă pentru creşterea productivităţii. Noul motto este „Upgrade you with Cimatron E11”.
Andra Pena și Florea-Dorel Anania sunt dr. ing.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.