Aboneaza-te la T&T
1. PATRAN - Soluţia completă de pre şi post-procesare în analiza cu elemente finite
2. GreenBau Tehnologie la TIB 2012
3. GreenBau Tehnologie continuă să se implice activ în instruirea studenţilor
La sfârșitul anului trecut compania Dassault Systèmes a organizat evenimentul ,,Transportation & Mobility Solutions Experience Forum”, care a reunit specialiști din companiile locale și liderii în dezvoltarea și implementarea soluțiilor software CAD/PLM, pentru a discuta despre viitorul sectorului auto din România. În cadrul evenimentului am avut ocazia să aflăm mai multe detalii despre produsele și viziunea Dassault Systèmes de la domnul Niculae ION, Partner Success Manager – România, redate în interviul de mai jos.
Interviu cu domnul Niculae ION, Partner Success Manager - România, Dassault Systèmes
T&T: Ce ne puteți spune despre piața Dassault Systèmes în România? Cum se încadrează în contextul est-european?
Niculae ION: Din perspectiva Dassault Systèmes, furnizor de servicii şi software în domeniul PLM (Product Lifecycle Management), piața românească este puternic reprezentată de industria auto. Astfel, unul dintre obiective este colaborarea cu cele două OEM-uri din România. Suportul principal în acest sector fiind pentru procesele de design mecanic, fabricare şi asamblare. La nivel european, piaţa din Ungaria este similară cu cea din România, însă odată ce înaintăm către Polonia şi Cehia, se observă în industrie influenţa germană, piaţa devenind mult mai diversificată.
România reprezintă o piaţă foarte interesantă pentru noi, datorită puternicei rețele de companii, care lucrează pentru mari corporații auto din Europa, cum ar fi Renault, VW, BMW, Daimler... După aproximativ 6 luni de când am început activitatea în cadrul companiei Dassault Systèmes și având o experiență de 12 ani în domeniu, pot spune fără să greșesc că sunt plăcut impresionat de creșterea business-ului în anii precedenți, dar mai ales în 2015 în România! Sigur, suntem recunoscuți prin intermediul celor mai cunoscute produse dezvoltate, CATIA și SOLIDWORKS, dar constat cu plăcere că și alte produse Dassault Systèmes au devenit din ce în ce mai cunoscute, și aici mă refer în special la ENOVIA -PLM și nu în ultimul rând la DELMIA.
T&T:Ce noutăți a lansat sau are în pregătire Dassault pentru utilizatorii actuali și viitori ai produselor sale?
N.I.: Cu siguranță, platforma 3DEXPERIENCE reprezintă viziunea Dassault Systèmes în ceea ce privește viitorul mod de lucru. Lansarea noului 3DEXPERIENCE R2016X oferă o metodă nouă și unică de conectare a persoanelor, metodă bazată pe procesele susținute de colaborarea cu mediile avansate de business, cunoscute sub numele de ,,Single Source of Truth”. Noutatea adusă este reprezentată și prin noul trend de transformare digitală, soluţia fiind disponibilă atât ,,on the premises”, cât şi ,,CLOUD”.
Dassault Systèmes pune la dispoziția utilizatorului nu doar un software, ci pachete complete, Industry Experience Solution. Pachetele, special gândite, vin în întâmpinarea nevoilor specifice fiecărei industrii în parte și asigură optimizarea pro-ceselor de producție. Pe lângă industriile tradiţionale: automotive, aerospace, industria echipamentelor industriale, soluţiile oferite se adresează și proceselor operaționale din zona Energy, Process & Utilities, Arhitectură și Construcții, precum și High-Tech.
T&T:Legat de învățământ, aveți o politică specială care vizează licențele pentru universități și studenți?
N.I.: Mediul universitar a constituit întotdeauna un subiect aparte în viziunea Dassault Systèmes. În majoritatea universităților din România sunt utilizate licențe academice, licențe aparținând unui program dedicat zonei de învățământ. Programul ACADEMIA oferit de noi, pune la dispoziție două tipuri de licențe, pentru profesori și studenți, la prețuri deosebit de reduse. Programul urmărește facilitarea accesului la aplicații software puternice și cunoștințe tehnologice de ultimă generație pentru studenți.
Programele educaționale nu se reduc doar la mediul universitar, ci încercăm și prin partenerii noștri să oferim companiilor posibilitatea de a-și dezvolta în mod continuu angajații prin diverse programe de training, atât online, cât și în săli de clasă. Dassault Systèmes oferă, de asemenea, licențe de training speciale, care pot fi contractate prin parteneri. Aceste licențe oferă accesul la un mediu virtual în care se găsesc materiale despre procese, tehnologii și best-practices de ultimă oră.
T&T:Ce ne puteți spune despre rețeaua de distribuitori Dassault în România? Ce servicii suplimentare pot oferi companiilor interesate?
N.I.: Pentru a putea veni în ajutorul companiilor din domeniul producţiei industriale cu servicii complete, ne bazăm pe partenerii noștri locali. Datorită experienţei vaste acumulată în multe proiecte şi diverse tehnologii, am creat şi punem la dispoziţia clienţilor noştri pachete de soluţii standard şi metode de lucru eficiente. De la consiliere, instalare și până la customizarea în funcţie de nevoile specifice clientului, continuând cu programele de training şi suport tehnic, oferim o gamă completă de servicii şi consultanță. Rețeaua de parteneri Dassault Systèmes în România este bine conturată cu ani mulți de activitate. Profesionalismul și entuziasmul lor l-am probat de nenumărate ori și pot spune că nu întotdeanuna au fost condiții ușoare de lucru. Avem parteneri specializați pe produse/industrii, pornind evident de la produsele ce au la bază CATIA, continuând cu ENOVIA și nu în ultimul rând, gama produselor de simulare numită SIMULIA. Încă nu ne-am atins limitele... și din acest punct de vedere suntem într-un proces continuu de îmbunătățire al activității noastre comune.
Pentru a putea posta comentarii, trebuie sa fiti logat in contul dvs. de utilizator.